GRECIA // Crimă înfiorătoare: Copil de 7 ani, ucis de mama şi de tatăl său vitreg. Cei doi tineri l-au îngropat pe băiat în curtea casei

O crimă oribilă, demnă de un scenariu de film, a şocat o întreagă comunitate din Grecia. O mamă, ajutată de concubinul ei polonez, şi-a ucis copilul de şapte ani în mod barbar, informează Observatornews.ro

Christina-Claudia Maniataki, în vârstă de 29 de ani, și partenerul ei de 33 de ani au fost arestați astăzi sub suspiciunea de ucidere. Cei doi l-ar fi omorât în 2017 pe Andreas, băieţelul femeii, în vârstă de șapte ani.

Cei doi l-au omorât prin asfixsiere, lipindu-i gura micuţului cu bandă adezivă pentru. S-ar fi răzbunat astfel pe copil pentru că nu făcea linişte.

Anchetatorii presupun că cei doi i-au ascuns cadavrul într-o groapă pe care au săpat-o special şi pe care au betonat-o, în curtea casei lor din Kypseli, o zonă de lângă Atena. După ce au fost evacuaţi din respectiva locuinţă, rămăşiţele din corpul băiatului au fost păstrate de bărbat într-o cutie cu scule pe care obişnuia să o poarte cu el oriunde mergea. Poliiştii au transmis că el se comporta urât şi îi abuza pe cei doi copii vitregi. Potrivit presei străine, bărbatul a descris poliţiştilor pas cu pas cum s-au petrecut evenimentele în seara crimei.

Mărturiile şocante ale bărbatului despre crima înfiorătoare

I-am pus bandă izolatoare peste gură şi în acelaşi timp i-am astupat şi nasul cu mâinile, pentru că voiam să îl liniştesc. Făcea constant numai necazuri. Imediat ce mi-am dat seama că e mort, am început să sap o groapă în curte pe care l-am înconjurat cu cărămizi. Când am fost evacuai din apartament, i-am pus oasele într-o cutie şi le-am luat cu mine oriunde mergeam pentru că o perioadă nu aveam unde să le las fiindcă rămăsesem fără adăpost“, a povestit bărbatul.

Când profesorii au observat că băiatul nu se mai întoarce la şcoală, mama acestui le-a transmis că s-ar fi întors în Polonia, alături de tatăl vitreg. Ea mai are o fetiă de opt ani, care a fost luată în grija statului după ce s-a prezentat la şcoală cu semne vizibile de abuz. Cuplul a fost acum arestat după ce poliia a fost informată că băiatul a fost ucis.

Polițiști, îngroziți, au desfăcut mormântul improvizat pentru a dezvălui unde a fost îngropat cadavrul tânărului. Cei doi au fost duşi in fața instanei, acolo unde judecătorii urmează să decidă pedeapsa pe care cei doi o vor primi pentru uciderea copilului de şapte ani.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share