Grecia impune un nou test anti-Covid la intrarea în țară

Începând de luni, persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să efectueze un test rapid pentru coronavirus și să intre în carantină timp de trei zile în așteptarea rezultatului acestuia, informează DPA, conform Agerpres.

Costurile testului rapid pentru călătorii care sosesc în Grecia sunt acoperite de statul grec, însă obligaţia de a prezenta un test PCR cu un rezultat negativ, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, rămâne în vigoare.

Cu toate acestea, lockdown-ul impus în această ţară dă semne de relaxare, în contextul în care librăriile şi saloanele de înfrumuseţare au fost redeschise în condiţii stricte după aproape şase săptămâni.

De la începutul pandemiei, Grecia a înregistrat relativ puține cazuri de coronavirus prin comparație cu alte state membre UE, însă nu dispune de multe paturi la terapie intensivă, iar majoritatea sunt deja ocupate.

Această ţară cu aproape 11 milioane de locuitori a raportat duminică 693 de noi infecţii în 24 de ore. De la începutul pandemiei în luna martie, în Grecia au fost înregistrate 3.625 de decese provocate de coronavirus.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share