Grecia și Bulgaria primesc turiști care au făcut COVID, fără a mai fi nevoie de teste PCR sau de vaccin. Ce documente trebuie să arate

Vin vacanțele și odată cu ridicarea restricțiilor, au explodat rezervările. Pentru călătoriile în Europa se știe că va fi nevoie de certificat de vaccinare și de testare, dar una dintre condițiile mai puțin cunoscute și explicate de autorități se referă la prezentarea unei dovezi că o persoană a făcut COVID-19. Cei care nu sunt vaccinați pot merge în vacanță în Grecia sau Bulgaria, de exemplu, cu un astfel de document.

Cei care au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus pot să meargă în vacanță în Grecia sau Bulgaria fără să își facă un test PCR sau să prezinte la graniță un document care să arate că s-au vaccinat anti-COVID.

Această regulă le poate fi de ajutor mai ales părinților ai căror copii au trecut deja prin boală. Ei nu mai sunt nevoiți astfel să plătească teste PCR pentru cei mici, care nici nu pot fi vaccinați. Este suficientă dovada trecerii prin boală. Adică să arate la graniță testul care confirmă că au avut COVID-19.

Cum se obține dovada trecerii prin boală
Buletinul de analize îl primiți pe mail de la laboratorul unde ați plătit testul sau de la Direcția de Sănătate Publică, dacă medicii de pe ambulanță sunt cei care au prelevat probele.

Documentul trebuie să conțină numele și prenumele persoanei, datele laboratorului unde a fost făcut testul și să fie tradus în limba engleză.

Sunt acceptate și testele rapide antigen cu rezultatul pozitiv, făcute doar în laborator.

În schimb, analizele de anticorpi nu pot fi folosite.

Bulgarii cer un test pozitiv făcut cu cel mult 180 de zile înainte.

Pentru a intra în Grecia trebuie să ai un test pozitiv care să arate că ai avut COVID într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă.

„Pe lângă asta, trebuie să aveți un certificat, un document verificator, să spunem, de la o autoritate publică, că ai avut, că te-ai vindecat de virus și că acum ești recuperat. Regulile sunt ca minorii de peste 5 ani trebuie să aibe un test PCR (n.r. – negativ)”, spune Giorgos Stafylakis – director Organizația Națională de Turism a Greciei.

Atenție, însă, la întoarcerea din Grecia, buletinul de analize care dovedește trecerea prin boală nu mai este de folos. Moldovenii trebuie să arate un test PCR negativ sau că sunt imunizați, ca să nu stea 14 zile în carantină.

În momentul de față, fiecare țară are propriile reguli. De la 1 iulie, formalitățile necesare călătoriilor în țările din Uniunea Europeană s-ar putea simplifica. Am putea călători doar cu certificatul verde digital.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share