Grevă generală în Belarus. Zeci de mii de muncitori ies la proteste. Prezentatorii televiziunii de stat au lăsat studiourile goale

În Belarus s-a declanșat greva generală în cursul zilei de luni. La grevă s-au alăturat întreprinderi din toată țara. Aflat într-o vizită la o fabrică de tractoare, Aleksandr Lukaşenko a fost huiduit de muncitori care i-au strigat „Pleacă!”. La una dintre televiziunile de stat, prezentatorii nu au mai intrat pe post și au lăsat studiourile goale, în semn de solitaritate cu protestatarii, scrie BBC.

Noi manifestaţii erau în desfăşurare luni dimineaţă în faţa mai multor uzine şi a sediului televiziunii publice de la Minsk, la apelul opoziţiei, care a anunţat o grevă generală pentru a protesta împotriva realegerii controversate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la 9 august.

Demonstranţi purtând drapele alb şi roşii ale opoziţiei s-au reunit în faţa unei uzine de maşini grele unde Lukaşenko a sosit luni cu elicopterul. În timp ce susținea un discurs, în care a precizat că nu vor fi reluate alegerile cât timp este în viață, muncitorii l-au huiduit pe Lukaşenko și au scandat „Pleacă!”.

Vizibil nervos, președintele Belarusului a încheiat spunând că a transmis tot ce avea de transmis așa că protestatarii pot striga în continuare „Demisia!”.

Greva s-a răspândit la televiziunea de stat, personalul plecând luni dimineața din platourile de emisie. Pe post a apărut un studiou gol, fără prezentatorii de știri, pe un ambiental de muzică pop.

Violența polițiștilor față de susținătorii opoziției, precum și presupusele fraude ale votului prezidențial au alimentat cele mai mari proteste ale opoziției din istoria Belarusului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share