Oficial

Grigore Novac: Învinuirile opoziției cu privire la modificarea Codului electoral sunt nefondate și lipsite de logică

Pinterest LinkedIn Tumblr

Modificările la Codul Electoral sunt binevenite și vor îmbunătăți legislația electorală. În același timp, învinuirile care vin din partea opoziției sunt „nefondate și lipsite de logică”. Opinia aparține deputatului Fracțiunii Partidul Socialiștilor din Republica Moldova Grigore Novac și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice „Modificările la Codul Electoral: avantaje și riscuri pentru democrație”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Domnilor, voi aveți aceleași drepturi ca și noi. Aveți drepturile să delegați reprezentanți, observatori, membri în birouri electorale pentru ca să țineți mâna pe pulsul cursului electoral”, a declarat Grigore Novac.

Referitor la afirmațiile deputatului PAS Sergiu Litvinenco, care a declarat că formațiunea pe care o reprezintă va contesta la CC modificările la Codul Electoral care vor veni în contradicție cu standardele Comisiei de la Veneția, Grigore Novac susține că acestea sunt pârghii preluate de la fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

„Ceea ce fac colegii din PAS, clar lucru, sunt metodele meschine ale lui Plahotniuc. Numai acela încerca din timp să bată clopotele, se ridice gălăgie fără a avea temei pentru asta”, a spus el.

ipn.md

loading...

Comments are closed.