Grupurile de lucru pentru transport feroviar și comunicații s-au întrunit după o pauză de aproape un an

După o întrerupere de aproximativ un an, grupurile de lucru pentru transport feroviar și comunicații s-au convocat într-o nouă ședință (reuniunea precedentă a avut loc în data de 19 iunie 2020).

Pe agenda discuțiilor a figurat subiectul importului de produse petroliere prin segmentul central al frontierei de stat moldo-ucrainene, experții de la Chișinău enunțând examinarea posibilității prelungirii până la finele anului curent a termenului de implementare al Hotărârii Guvernului nr.1232 din 9 noiembrie 2016 ce prevede introducerea acestor categorii de produse prin punctul de trecere „Novosaviţcaia-Cuciurgan”, iar în privința propunerii Tiraspolului de a redeschide asemenea importuri și prin punctul „Slobodca-Colbasna” s-a accentuat că în prezent din considerente de absență a elementelor de infrastructură necesare inițiativei date nu i se poate da curs.

La fel, partea moldovenească a relevat că se poartă consultări cu factorii decizionali relevanți în vederea analizei disponibilității de a prelungi pentru următoarele 6 luni a termenului de acțiune al Deciziei protocolare cu privire la principiile reluării plenare a circulației trenurilor marfare prin regiunea transnistreană din 30 martie 2012, în perioada 2012-2020 fiind semnate 11 protocoale adiționale în acest sens.

Reluarea circulației prin regiunea transnistreană a trenului de pasageri de pe ruta „Moscova-Chișinău” din nou a fost inclusă în discuții de către experții de la Chișinău, cu specificarea obligativității evitării reținerilor nejustificate, controalelor neautorizate și a prezenței garanțiilor de asigurare a integrității locomotivelor și a vagoanelor.

Necesitatea uniformizării și a raționalizării plăților la transportarea mărfurilor pe diverse segmente de cale ferată, excluderii dublării acestora, cu renunțarea la abordări discriminatorii, dar și oportunitatea modernizării unor sectoare de comunicații feroviare a fost subliniată și confirmată de către experții de pe ambele maluri ale Nistrului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share