Politic

Guvernarea extinde lista criteriilor de eligibilitate pentru funcția de procuror general

Pinterest LinkedIn Tumblr

Guvernarea extinde lista criteriilor de eligibilitate pentru funcția de procuror general. Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, spune că proiectul PAS de modificare a legii cu privire la Procuratură va oferi posibilitatea cetățenilor Republicii Moldova care activează în străinătate să pretindă la funcția de șef al Procuraturii Generale sau a procuraturilor specializate. Litvinenco spune că în procesul de selecție a candidaților vor participa experți din străinătate, astfel încât asupra viitorului procuror general să nu planeze nicio suspiciune de lipsă de integritate sau părtinire politică, notează IPN.

Ministrul Justiției spune că proiectul anunțat ieri de șefa Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, de modificare a legii cu privire la procuratură a fost agreat cu partenerii externi ai țării. Proiectul vine că ofere posibilitatea conaționalilor noștri din diaspora să participe la concursul organizat pentru funcția de procuror general.

„Se va extinde lista subiecților care ar putea participa la concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Generale sau șef la procuraturile specializate. Candidatul va fi eligibil dacă are 10 ani de experiență dintre care 5 ani procuror, judecător sau avocat atât în țară, cât și peste hotare. Asta ar permite cetățenilor moldoveni care nu au experiență în procuratură, avocatură sau justiția din Republica Moldova, ci au o astfel de experiență acumulată într-un alt stat, să poată candida. Profilul viitorului procuror general este să fie independent, curajos și corect. Să aplice legea indiferent cine o încalcă, indiferent de statutul celor care încalcă”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul justiției spune că procesul de selecție a viitorului procuror general va fi unul riguros. Totuși, deși va fi creată o comisie de selecție, Consiliul Superior al Procurorilor va fi cel care va înclina balanța în favoarea viitorului șef al Procuraturii Generale.

„Va fi constituită o comisie de experți de către Consiliul Superior al Procurorilor care va organiza concursul. CSP va delega prerogativa desfășurării concursului către această comisie. În această comisie vor fi incluși experți din afara țării pentru a selecta un potențial candidat. Ulterior, dosarele, în ordinea descrescătoare punctajului obținut, sunt transmise CSP și CSP urmează să vină cu propunerea finală către președintele Republicii Moldova în cazul procurorului general și către procurorul general în cazul procuraturilor specializate”, a mai spus Litvinenco.

În luna mai 2020, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională procedura prin care Alexandr Stoianoglo a fost numit șef al Procuraturii Generale. Concursul de desemnare a fost organizat atunci de către o comisie instituită de Ministerul justiției. Înalta Curte a constatat că prin crearea unei comisii de selecție a fost afectat rolul constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor de a selecta candidații la funcția de procuror general.

loading...

Comments are closed.