Președintele Klaus Iohannis a semnat luni, de Ziua Internațională Anticorupție, decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupției, informează ZiarulNațional.md
Acordul a fost semnat pe 19 decembrie 2018, la Chișinău. Acesta prevede consolidarea relaţiilor de cooperare dintre cele două guverne şi crearea unui mecanism de interacţiune, bazat pe principii reciproc avantajoase şi norme eficiente de cooperare în domeniul fortificării mecanismelor de prevenire şi combatere a corupţiei.
Potrivit documentului, prin intermediul autorităţilor specializate – Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne al României – părţile vor întreprinde toate măsurile şi vor depune eforturi pentru a sprijini iniţiativa comună de combatere a faptelor de corupţie şi a celor conexe corupţiei.
Normele Acordului vin să stabilească limitele şi modalităţile de cooperare a părţilor în domeniul schimbului operativ de informaţii pentru investigarea eficientă a infracţiunilor de corupţie, precum şi a infracţiunilor asimilate şi/sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Acesta stabileşte şi posibilitatea de efectuare a schimbului de experţi în vederea însuşirii celor mai bune practici de luptă împotriva corupţiei, intensificarea schimbului de date şi informaţii operative, precum şi sporirea numărului echipelor comune de investigaţii; creşterea posibilităţii de angrenare a organizaţiilor/ instituţiilor / iniţiativelor europene şi internaţionale în vederea sprijinirii activităţilor desfăşurate în temeiul acordului, dar şi sporirea încrederii partenerilor de dezvoltare şi a capacităţii de contribuire la gestionarea problematicii frontierei externe a Uniunii Europene.
La nivel politic, relațiile dintre România și Republica Moldova cunosc o presiune din partea Bucureștiului în urma căderii guvernului proeuropean condus de Maia Sandu și a înlocuirii acestuia cu un cabinet apropiat președintelui prorus Igor Dodon.
Recent, în urma unei întâlniri cu omologul său de la Chișinău, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a apreciat că sprijinul partenerilor externi de dezvoltare ai Republicii Moldova va trebui reevaluat și condiționat strict, fiind necesară ajustarea sa corespunzătoare în funcție de angajamentul real demonstrat de noul Guvern socialist în continuarea reformelor asumate mai ales privind justiția și administrația, respectiv prin Acordul de Asociere încheiat cu UE, respectiv acordul cu FMI, cu respectarea principiilor democratice și ale statutului de drept.
Citește și: Klaus Iohannis anunță că-i RETRAGE lui Năstase Ordinul “Steaua României”