Guvernul a desemnat întreprinderea care va exploata zăcămintele de gaze și țiței din sudul țării

Este vorba despre zăcămintele de gaze din Victorovca, raionul Cantemir și cele de țiței din Văleni, raionul Cahul. Dreptul de folosință asupra acestor două sectoare de subsol a fost transmis întreprinderii de stat care deține monopolul în domeniu, Î.S. ”Expediția Hidro-Geologică din Moldova” (EHGeoM).

Concomitent, menținând importanța protecției mediului în zonele de exploatare, prin hotărârea aprobată a fost împuternicit Ministerul Mediului să încheie contractele de transmitere în folosință a sectoarelor de subsol cu EHGeoM iar Administrațiile Publice Locale din Cahul și Cantemir având misiunea de coordonare a proceselor de atribuire a terenurilor.

„Prin decizia de astăzi, reafirmăm – resursele subterane aparțin statului iar exploatarea zăcămintelor de gaze și țiței din sudul țării se va face în interes de profit pentru țară și cu reducere la minim a impactului asupra mediului”, a menționat în ședința Guvernului, directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share