Guvernul a identificat soluții suplimentare în sprijinul agricultorilor

Premierul Ion Chicu a prezentat astăzi mai multe soluții pentru susținerea producătorilor agricoli, care au fost afectați de seceta din acest an. În urma discuțiilor reprezentanților producătorilor agricoli, în comun cu specialiștii MADRM și ai Ministerului Finanțelor și pe platforma grupului de lucru parlamentar s-a decis elaborarea mai multor proiecte în beneficiul agricultorilor.

Guvernul va extinde programul subvenționare a dobânzilor la credite pentru agricultori. Totodată, autoritățile vor institui moratoriu la controale fiscale pentru întreprinderile agricole până la sfârșitul acestui an. Sunt doar câteva din deciziile anunțate de premierul Ion Chicu după ședința de la ministerul Finanțelor, la care s-a discutat problema fermierilor.

„În privința rambursării TVA, vom face posibil ca acest TVA să fie utilizat pentru achitarea plăților fiscale aferente salariilor, fără ca agricultorii să achite bani preventiv. Totodată, vom face așa ca TVA acumulat în contul agricultorilor să fie folosit în contul plății pentru impozitul funciar Este vorba de 120 mln lei. Era una din cerințele agricultorilor. Vom propune extinderea programului de subvenționare a dobânzilor la credite pentru agricultori și pentru creditele existente, nu doar pentru cele noi”, a declarant Ion Chicu.

Premierul a mai spus că deja a fost pregătit proiectul ce prevede simplificarea procedurii de obținere a ajutorului de către agricultori. Documentul va fi aprobat în ședință de Guvern.

“Am agreat ca datoriile pe care le au pentru tehnică să fie reeșalonate. Vom permite Camerei de Comerț și Industrie să emită certificate de forță majoră, care vor permite formalizarea unor relații dintre agenții economici din agricultură și furnizorii lor. S-a discutat și pentru viitor, poate chiar din 1 octombrie, de a diminua cota TVA la livrările pentru fertilizanți până la 12%, să fie cotă unică. Proiectul va fi elaborat în această săptămână și va fi discutat cu FMI”, a mai anunțat Ion Chicu.

De asemenea, autoritățile au confirmat disponibilitatea de a majora compensația până la 1500 lei /ha afectat, în strictă concordanță cu înțelegerea atinsă cu agricultorii sâmbăta trecută.

„Actualmente, statul nu poate să aloce mai mult decât 1500 de lei/ha. Atunci când există această poziție rigidă a protestatarilor, din păcate, noi nu o putem accepta din simplul motiv că și aceste 300 de milioane a trebuit să le redistribuim de la alte domenii foarte importante. Contăm pe o abordare constructivă, o înțelegere a situației în care se află țara. Îndemn toți agricultorii, cei 2800 de lideri, să depună actele la AIPA să primească aceste 1500 de lei, în cazul în care vor avea altă poziție va trebui de revenit la discuții inclusiv la această sumă de 1500 lei/ha”, a spus Ion Chicu.

Modificarea proiectelor urmează a fi coordonată cu Fondul Monetar Internațional cu care Republica Moldova are încheiat un program în valoare de 550 milioane de dolari.

Citește și: VIDEO // Andrei Dînga, coorganizator al protestului agricultorilor, mulțumit de discuțiile cu Ion Chicu

Total
0
Shares
 
Total
0
Share