Guvernul a scos de pe ordinea de zi aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social

Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social nu a fost modificat, astăzi, printr-o hotărâre de Guvern, subiectul fiind exclus de pe ordinea de zi. Majoritatea noilor prevederi urmai să intre în vigoare de la 1 octombrie 2022.

”Acest proiect de lege a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului pentru clarificarea unor detalii tehnice. Va fi pus în agendă în cadrul următoarei ședințe a Cabinetului de miniștri”, au explicat reprezentanții Guvernului.

Potrivit proiectului, modificările propuse reprezintă un pas important în reformarea Programului de ajutor social, unul dintre obiectivele vizate fiind stimularea angajării persoanelor apte de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share