Guvernul american a depus plângere împotriva statului Texas pentru legea care interzice avortul

Guvernul preşedintelui Joe Biden a depus joi plângere împotriva Texasului în vederea anulării unei legi care interzice aproape toate avorturile în acest stat conservator, relatează AFP, citată de Agerpres.

Legea, a cărei intrare în vigoare la 1 septembrie a fost puternic denunţată de preşedintele democrat, ”este în mod clar neconstituţională din perspectiva jurisprudenţei Curţii Supreme”, a declarat secretarul american al Justiţiei Merrick Garland, într-o conferinţă de presă.

”Departamentul Justiţiei are responsabilitatea să apere Constituţia Statelor Unite şi statul de drept, astăzi îndeplinim această datorie depunând o plângere”, a adăugat el, dând asigurări că a acţionat ”după o examinare a legii şi a faptelor” şi nu sub ”presiune” politică.

Legea din Texas interzice avortul după ce se detectează bătăile inimii embrionului, la aproximativ şase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate. Legea nu prevede excepţie în caz de incest sau viol, ci doar în caz de urgenţă medicală.

Total
0
Shares
Total
0
Share