Social

Guvernul Chicu a aprobat modul de calculare a pensiei în cazul pierderii întreţinătorului

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cabinetul a aprobat modificări în Hotărârea de Guvern referitoare la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor CNA şi funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciarelor.

Scopul proiectului este de a reglementa modul de calculare a pensiei în cazul pierderii întreţinătorului.

Astfel, proiectul stabilește pensia pentru familiile militarilor, funcționarilor publici cu statut special, care au decedat într-un accident legat de îndeplinirea obligațiilor de serviciu în mărime de 50% din venitul mediu lunar al întreținătorului pentru fiecare membru de familie inapt de muncă.

Același cuantum al pensiei va fi acordat și familiilor celor menționați supra care au decedat într-un accident nelegat de îndeplinirea obligațiilor de serviciu sau în urma unei afecțiuni contractate în timpul îndeplinirii serviciului.

În cazul pierderii întreținătorului pentru familiile pensionarilor din rândurile militarilor și funcționarilor publici cu statut special, pensia se va calcula în mărime de 50% din cuantumul pensiei plătite pensionarului decedat.

În context, pensiile stabilite până la 1 ianuarie 2021 vor fi reexaminate, iar dacă mărimea pensiei după recalculare va fi mai mică decât cuantumul pensiei plătite, beneficiarilor respectivi li se va acorda pensia de până la reexaminare.

Modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

loading...

Comments are closed.