Economic

Guvernul continuă reformele privind îmbunătățirea climatului investițional în Republica Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională (IFC) vor iniția negocierile asupra Acordului de Cooperare în vederea realizării proiectului „Reforma Climatului Investițional în Republica Moldova faza II”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi la ședința Cabinetului de miniștri.

Implementarea prevederilor Acordului va contribui la sporirea competitivității pe piață a sectorului privat și a exporturilor agricole, prin deschiderea pieței UE pentru produse de origine animală (carne de pasăre, ouă, lapte și produse lactate). Totodată va consolida capacitațile de export a sectorului horticol.

Acordul prevede o serie de măsuri în scopul fortificării sistemului de siguranță a alimentelor în Republica Moldova, inclusiv a capacităților de laborator, sistemelor IT, a bazei normative privind siguranța produselor de origine animală.

Un alt obiectiv major îl constituie soluționarea problemelor investitorilor în vederea facilitării investițiilor și re-investițiilor, soluționarea lipsei informațiilor financiare despre potențiale entități în care s-ar face investiții, precum și potențiali parteneri de afaceri.

Bugetul proiectului este estimat la 3,8 milioane de dolari, dintre care 2,8 milioane de dolari vor fi oferite Republicii Moldova sub formă de grant din partea IFC, iar restul cheltuielilor vor fi acoperite din contul mijloacelor bugetare de stat.

Citește și: Ministrul Economiei și Infrastructurii a participat astăzi la evenimentul „Parteneriatul Estic – integrarea în lanțurile de valori adăugate”

loading...

Comments are closed.