Guvernul Filip: Primele 10 ambulanțe au ajuns deja în țară, iar până la finele lunii mai urmează să fie livrate altele 59

Guvernul Filip, Primele 10 ambulanțe au ajuns deja în țară, iar până la finele lunii mai urmează să fie livrate altele 59

Primele 10 ambulanțe, din totalul de 69 procurate, au ajuns deja în țară. Ambulanțele vor fi repartizate în 32 de puncte medicale de urgență prespitalicească, unde gradul de uzură a autosanitarelor este de peste 90%, din zonele Centru, Nord, Sud și Găgăuzia.

 

“Așa cum ne-am propus, completăm serviciul de urgență 112 și cu infrastructura necesară unei intervenții rapide și eficiente, în cazurile de urgență. 10 ambulanțe noi au ajuns deja astăzi în țară, iar, în luna mai, alte 59 de mașini vor fi distribuite către punctele medicale de urgență prespitalicească. Sunt dotări de care era nevoie, dar este, mai presus de orice, o etapă în instituirea normalității. E normal ca medicii să poată ajunge la timp acolo unde este nevoie de ei, cu toate instrumentele care să îi ajute să-și îndeplinească misiunea de a salva vieți. E normal ca oamenii să se poată baza pe ajutor în cel mai scurt timp, în situații de boli sau accidente. Suntem fericiți că această normalitate își face, puțin câte puțin, loc în sistemul de sănătate și în viața fiecărui cetățean”, a spus Ministra Sănătății, Muncii și protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

Guvernul Filip promite că până la finele lunii mai 2018 urmează să fie livrate altele 59 de ambulanțe noi.

Amitmim că Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească oferă servicii medicale de urgență celor 3.550.852 de locuitori ai Republicii Moldova, în mod gratuit și în regim non stop.

Total
0
Shares
Total
0
Share