Guvernul Maiei Sandu a solicitat prelungirea Stării de urgență

Guvernul solicită prelungirea repetată a stării de urgență cu încă 60 de zile începând cu data de 8 august. Propunerea, aprobată de miniștri, merge în Parlament, acolo unde deputații vor decide dacă o vor accepta sau nu, scrie agora.md

O decizie în acest sens a fost aprobată și de Comisia pentru Situații Excepționale.

„Persistă riscurile, am văzut și atacurile cu rachete din regiunea Odesa din ultimele zile, este o situație foarte gravă și riscurile continuă să fie foarte mari din perspectiva fluxului de refugiați, de mărfuri, din perspectiva securității energetice, am văzut noutăți nu prea bune în privința livrărilor din Europa”, a declarat Natalia Gavrilița.

„Din păcate nu avem un răspuns clar cum vor evolua lucrurile și dacă volumele pentru perioada următoarea vor fi confirmate, trebuie să ne asigurăm că în următoarele două luni trebuie să asigurăm cu gaz. Se cunoaște că 70% din energie e procurată de la Cuciurgan, or încetarea cestui contract ar presupune și încetarea capacității acelei centrale de a produce energie electrică în țara noastră, ținând cont de incertitudine, e complicat să încheiem contract pe termen lung ce ar asigura stabilitate. Deciziile CSE în domeniu trebuie menționate”, a precizat vicepremierul, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu.

Oficialul a menționat că pe domeniul transporturilor se întreprind măsuri în ce privește construcția podului de pontoane de la Leova și a căii ferate de la Basarabeasca.

Potrivit raportului, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării R. Moldova cu resurse energetice, lipsa previzibilității de furnizare a gazului și energiei electrice pentru următoarele două luni, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită cu încă 45 de zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței plenare din 23 iunie. Pentru această decizie au votat 59 de deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate. Partidul Șor și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu au susținut proiectul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share