Guvernul Moldovei mai eficient decât cel din România și SUA, potrivit topului realizat de Gallup International

republica moldova, reforme, integrare europeana

Conform unui rating, întocmit de Institutul de sondare a opiniei publice „Gallup International”, eficiența guvernamentală din Moldova a depășit performanțele României. În perioada noiembrie-decembrie 2017, țara noastră ocupă locul 36 în respectivul clasament, iar vecinii de peste Prut se plasează pe locul 39, scrie ZUGO.

Precizăm că ratingul eficienței guvernamentale reflectă modul în care cetățenii percep activitatea Executivului. La nivel global, doar o treime din populația lumii consideră că guvernul din țara de baștină este unul eficient.

În topul Gallup International, Filipine ocupă primul, pe locul doi s-a plasat Vietnamul, iar podiumul este completat de India. Între țările europene, cea mai bine clasată în ratingul eficienței guvernamentale este Albania, care ocupă locul 17. Urmează Serbia (18), Polonia (21), Germania (24), Franța (25). Statele Unite ale Americii ocupă locul 41.

Sondajul a cuprins circa 54 de mii de persoane, din 52 de state ale lumii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share