Guvernul refuză să diminueze cheltuielile pentru Președinție și Parlament cu 3,5 milioane de lei

Guvernul nu va micșora alocațiile destinate Președinției și Parlamentului, deoarece nu poate admite ca angajații acestor instituții să înghețe în birouri. Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a refuzat un amendament pentru lectura a doua la proiectul de rectificare a bugetului prin care se propune de a diminua chletuielile Președinției cu 1,5 milioane de lei și pe cele ale Secretariatului Parlamentului cu 2 milioane de lei.

”Diminuarea alocațiilor în sumă de 3,5 milioane de lei la aceste instituții nu este posibilă, deoarece aceste alocații incluse în proiect sunt destinate exclusiv pentru acoperirea costurilor în creștere a resurselor termoenergetice, iar excluderea acestor mijloace financiare va conduce la formarea datoriilor față de furnizori”, a spus ministrul.

Majoritatea PAS a votat în prima lectură un proiect de modificare a Legii bugetului de stat, care prevede printre altele și majorarea cheltuielilor pentru Președinție cu 1,5 milioane de lei, iar cele destinate Parlamentului cu 2 milioane de lei. Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că nu vede o problemă în faptul că bugetul Președinției a fost majorat cu 1,5 milioane de lei. Parlamentarul a menționat, în studioul postului de televiziune ”Primul în Moldova” că președintele Maia Sandu merită creșterea cheltuielilor, deoarece ea ”își face onorabil treaba”.
Bugetul Președinției va ajunge în acest an la peste 34 de milioane de lei, în comparație cu 29,7 milioane, anul trecut.

Amintim, autoritățile s-au adresat cetățenilor în repetate rânduri cu îndemnul ca să facă economii. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că populația trebuie să se pregătească că va traversa o perioadă destul de complicată cu creșteri galopante la prețuri și tarife, de aceea trebuie să fie econoamă și grijulie. Același lucru l-a spus și deputatul PAS, Ana Racu, care a chemat populația să-și strângă cureaua și să nu facă risipă de produse alimentare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share