Guvernul ține înghețate angajările de stat, cu mici excepții

În vederea unei gestionări mai bune a resurselor financiare disponibile și a direcționării acestora către domeniile prioritare, Guvernul a aprobat, astăzi, extinderea moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar în funcțiile vacante înregistrate.

Astfel, s-a propus extinderea, până la 31 decembrie 2023, a moratoriului pentru cele cca 16 mii de funcții vacante, înregistrate la data de 30 noiembrie 2022.

Pe perioada moratoriului, angajarea personalului în funcțiile vacante se realizează cu menținerea lunară a numărului de posturi vacante per autoritate/instituție publică, indicate în anexele proiectului. În același timp, prevederile proiectului admit posibilitatea încadrării, în perioada moratoriului, a personalului strict necesar pentru realizarea misiunii autorității publice sau în cazul reorganizărilor, cu depășirea numărului de funcții vacante indicat, prin coordonare cu Ministerul Finanțelor.

Se recomandă unităților administrativ-teritoriale, autorităților publice independente și Casei Naționale de Asigurări Sociale să suspende încadrarea personalului în funcțiile vacante înregistrate la aceeași dată.

Prevederile proiectului nu se aplică asupra funcțiilor pentru care, la data aprobării hotărârii, a fost anunțat concurs.

Total
0
Shares
Total
0
Share