Economic

Guvernul vine cu pretinse soluții pentru atenuarea impactului dobânzii în programul „Prima Casă”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Majorarea ratei dobânzilor pentru creditele active în programul „Prima Casă” va fi limitată. În acest sens, Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege prin care se propune atenuarea șocului asupra societății, ca urmare a majorării indicelui de referință la stabilirea ratei maxime a dobânzii pentru programul „Prima Casă”.

În condițiile actuale, rata dobânzii a crescut cu 5,35 puncte procentuale, de la 7.37% la 12.72%. Ca urmare a aprobării proiectului de lege, creșterea dată este limitată la 4% pe parcursul a 6 luni, și 6% pe parcursul a 12 luni consecutive. Astfel, creșterea dobânzii va fi redusă cu 1.35 puncte procentuale sau cu circa un sfert din creșterea aplicabilă conform condițiilor inițiale stabilite de programul „Prima casă”. Potrivit legii, rata dobânzii este revizuită de două ori pe an.

Suplimentar, până la aprobarea proiectului de lege, în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale va fi emisă o dispoziție prin care se va stabili limita maximă a ratei dobânzii anuale pentru creditele acordate în cadrul Programului de stat „Prima Casă”. Valoarea acesteia nu va depăși 11,37%. Adică cu 1.35 puncte procentuale mai puțin față de condițiile standard ale programului „Prima casă”. Limitarea dată va fi aplicată începând cu 1 iulie 2022, iar dobânzile sporite vor fi reajustate la prevederile Comisiei Situații Excepționale.

Totodată, pentru cele 4 puncte procentuale de creștere admise, Guvernul dezvoltă un mecanism de compensare pentru beneficiarii programului. Valoarea compensației va fi în mărime de 50% din diferența ratei lunare majorate și a ratei lunare anterioare.

„Guvernul actual nu a majorat marja maximă aplicabilă de bănci, aceasta rămânând la nivelul anului 2021. Marja maximă a băncilor, de la 2% la 3%, a fost majorată de guvernul anterior, prin Hotărârea nr.938 din 2020. Executivul încearcă să atenueze deficiențele programului „Prima Casă”, care, din păcate, supun riscului cetățenii exact în timpurile cele mai dificile”, a precizat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

În prezent, programul are 7601 beneficiari și un sold al creditelor în valoare de 3,8 miliarde de lei.

loading...

Comments are closed.