Alte știri

Hackeri nord-coreeni inculpați de procurorii americani pentru furt de criptomonde de 1,3 miliarde de dolari

Pinterest LinkedIn Tumblr

Trei nord-coreeni acuzaţi că au comis o serie de atacuri informatice, în special în sectorul criptomonedelor, soldate cu un prejudiciu de circa 1,3 miliarde de dolari, au fost inculpați deautorităţile americane, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

„Aceşti agenţi nord-coreeni, folosindu-se de tastaturile computerelor în loc de arme, furând portofolii digitale pline de criptomonedă în loc de saci cu bani lichizi, sunt numărul unu în materie de jafuri bancare din lume”, a comentat procurorul federal John Demers.

Atacurile informatice au vizat numeroase companii, de la bănci până la studiouri de la Hollywood, potrivit Departamentului american al Justiţiei.

Jon Chang Hyok, de 31 de ani, Kim Il, de 27 de ani, şi Park Jin Hyok, de 36 de ani, au furat aceşti bani în timp ce lucrau pentru serviciile militare nord-coreene. Park Jin Hyok a mai fost implicat într-o plângere rămasă secretă din 2018, potrivit actului de acuzare.

Răzbunare pentru defăimarea liderului nord-coreean

Departamentul Justiţiei susţine că hackerii sunt responsabili pentru o gamă largă de activităţi criminale şi atacuri cibernetice importante, inclusiv un atac de răzbunare din 2014 asupra Sony Pictures Entertainment pentru că a produs filmul „The Interview”, care prezenta asasinarea liderului nord-coreean.

De asemenea, ei au participat la crearea malware-ului distructiv WannaCry 2.0, care a lovit puternic în special Serviciul naţional de sănătate britanic, când a fost pus în circulaţie în mai 2017.

Actul de acuzare mai menţionează că hackerii au piratat sistemele informatice ale unor bănci din Asia, Mexic şi Africa, că au abuzat de protocolul SWIFT de transfer între bănci, instalând aplicaţii malware, între martie 2018 şi septembrie 2020, care au vizat aplicaţii de criptomonedă.

Bani spălați

Oficialii citaţi au adăugat că un cetăţean canadiano-american a pledat vinovat pentru spălarea unei părţi din aceşti bani obţinuţi de hackeri.

Actul de inculpare a fost depus pe 8 decembrie 2020 şi desecretizat miercuri de un tribunal din Los Angeles.

Deşi cei trei hackeri prezumaţi lucrează pentru guvernul nord-coreean, SUA susţin că în anumite momente ei şi-au desfăşurat activitatea în alte ţări, inclusiv în China şi Rusia.

Citește și: Scandal în Australia: Facebook a blocat orice tip de conținut media pentru utilizatorii rețelei

loading...

Comments are closed.