Hașiș de circa 6,7 milioane lei, transportat din Ucraina

În seara din 23 februarie 2023, ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, în baza informației operative a Serviciului de Informație și Securitate, parvenite de la colegii din Ucraina, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au reținut un tată și fiica sa, care transportau aproximativ 17,5 kilograme de hașiș, evaluat pe piața neagră la circa 6,7 milioane lei.

Aceștia au fost opriți în Lipcani, Briceni, de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal pentru control în linia a doua și escortați la postul vamal „Criva”, pe unde cu doar câteva ore înainte ieșiseră spre Ucraina. Ulterior verificărilor, cele 178 de brichete cu substanță solidă de culoare maro asemănătoare hașișului și cu miros specific au fost depistate în spațiul destinat roții de rezervă și ridicate de oamenii legii, după care au fost remise spre expertizare.

Prin urmare, cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore. Bănuiții au vârste de 32 și 63 de ani, iar cei doi copii cu care călătoreau au vârstă școlară. Urmează ca procurorii PCCOCS să determine necesitatea aplicării arestului preventiv în privința acestora, pentru desfășurarea obiectivă a investigațiilor. Cercetările continuă, inclusiv în vederea tragerii la răspundere a complicilor, timp în care părțile vizate în acțiunile de urmărire penale se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share