HiSky lansează o nouă cursă săptămânală Chișinău-Moscova

HiSky lansează cursa săptămânală Chișinău-Moscova. Compania va opera acest zbor în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 15 august, conform următorului calendar: 15 August, 21 August, 28 August, 1 Septembrie.

Începând cu data de 11 Septembrie, zborul va avea loc cu aceeași frecvență săptămânală, în fiecare zi de sâmbătă. Biletele pot fi rezervare direct pe hisky.aero

HiSky devine un trend în rândul persoanelor amatoare de vacanțe și călătorii indiferent de scopul acestora. Dovadă este faptul că, timp 5 luni , compania a transportat aproximativ 52 de mii de pasageri.

Primul zbor comercial a avut loc pe 5 martie 2021, iar de atunci numărul pasagerilor transportați a crescut exponențial în fiecare lună. Spre exemplu, în prima lună de operare, HiSky a înregistrat un număr total de 1028 de pasageri, în aprilie – 2279, în mai – 6609, în iunie 15999, iar în iulie am depășit cifra de 25 mii de pasageri.

În cele cinci luni de operare, HiSky a efectuat zboruri regulate si charter de pe aeroporturile din Cluj, Iași, Satu Mare, Chișinău, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare și Suceava. Numărul destinațiilor spre care am zburat este, de asemenea, unul cu care ne mândrim: Dublin, Paris, Lisabona, Frankfurt, Sankt Petersburg, Moscova, Istanbul, Antalya, Hurgada, Monastir, Sharm El Sheikh.

Toți pasagerii care avut ocazia să urce la bordul aeronavelor HiSky au rămas plăcut surprinși de confortul și siguranța de care au avut parte.

„Suntem competitivi ca preț și calitate, iar pasagerii care ajung la bord se conving de acest fapt. Vrem să le mulțumim pasagerilor și partenerilor pentru încrederea și suportul acordat în procesul nostru de lansare pe piața din România și R.Moldova. Suntem ferm convinși că vom deveni lideri în ceea ce privește numărul de pasageri pe destinațiile noastre”, declară Iulian Scorpan, directorul General HiSky.

În prezent, HiSky operează zboruri pe următoarele curse de linie:

  • Cluj-Lisabona (în fiecare zi de miercuri și duminică)
  • Cluj-Dublin (în fiecare zi de luni și joi)
  • Satu Mare-Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică)
  • Iași-Dublin (în fiecare zi de luni și joi)
  • Chișinău-Dublin (în fiecare zi de miercuri și sâmbătă)
  • Chișinău-Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică)
  • Chișinău-Frankfurt (în fiecare zi de luni și sâmbătă)
  • Moscova-Chișinău (în fiecare zi de miecuri și sâmbătă)

HiSky operează și zboruri charter din Cluj și Chișinău spre Hurghada, Antalya, Monastir, Sharm El Sheikh si Heraklion.

Total
0
Shares
Total
0
Share