Lifestyle

Horoscop 10 martie 2021. Leii au parte de tensiuni la locul de muncă, iar Fecioarele se enervează destul de ușor

Pinterest LinkedIn Tumblr

Berbec

Nativii Berbec pot pune foarte ușor la suflet ceea ce le zic ceilalți și au un mare grad de empatie cu prietenii lor. Contextul este ca o sabie cu două tăișuri pentru că dacă ceea ce aud de la ceillați este pozitiv, și ei pot privi lucrurile cu optimism, însă dacă nu empatizază la nivel de principii sau ceilalți le transmit mesaje negativiste, nativii vor simți ca atare. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le cere să evite să ia de bun tot ce aud de la cei din anturajul lor.

Taur

Taur se preocupă în mod deosebit de cariera lor sau de imaginea profesională. Nativii au niște obiective de atins și de această dată s-ar putea să aibă parte de situații noi care să-i ajute să se apropie de scopurile lor. În continuare vor simți să facă lucrurile altfel, diferit, dar de această dată vor fi mult mai entuziaști, mai îndrăzneți și mult mai dornici de afirmare în direcția propusă.

Gemeni

Nimeni nu-i va întrece în idei și soluții pe nativii Gemeni astăzi. Mintea le funcționează cu o repeziciune care-i ca ajuta să ia decizii bune în timp scurt și mai ales să găsească rezolvări ingenioase la problemele pe care le au. Totodată, cei născuți sub acest semn zodiacal vor avea ocazia să-și exprime crezurile, convingerile și viziunile, iar pe de altă parte sau în alte cazuri, poate fi vorba de ocazia de a învăța lucruri noi care să-i ajute să se dezvolte nu doar personal, ci și profesional.

Rac

Nativii care au situații de rezolvat ce privesc actele unui imobil, un bun material sau care privesc un proces, litigiu sau orice alt context legat de banii și resursele altora, trebuie să știe că nimic nu se va desfășura de la sine, cu ușurință și fără efort, dar că astăzi contextul poate fi în favoarea lor, cu atât mai mult cu cât nu se petrece în prima parte a zilei, cât partenerii, oponenții pot fi mai rigizi și mai greu de înduplecat. Către seară se întrevăd momente de apropiere și dialoguri constructive în cuplu.

Leu

Relațiile profesionale continuă să fie încercate, rigide, tensionate. În timp ce colaboratorii dau dovadă de lipsă de toleranță și nu se poate ajunge la un consens cu ei, superiorii le pot impune nativilor Leu situații care să-i facă să acționeze destul de agresiv. Aspectul este mai evident în prima parte a zilei. În cuplu lucrurile merg, însă, destul de bine cu mici atenționări pe care le poate da partenerul de viață în cazurile în care nu este luat în calcul suficient în planurile nativilor.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară s-ar putea să treacă prin stări de agitație, neliniște, să nu aibă răbdare și să se enerveze destul de ușor. Contextul nu va fi favorabil celor care se confruntă cu tensiune sau afecțiuni cardiovasculare și care trebuie să-și impună limite. Pe de altă parte, la locul de muncă, energia în exces le poate face dificilă concentrarea. Prima parte a zilei este o perioadă propice să lucreze în mod eficient sau să își organizeze agenda pentru toată săptămâna.

Balanță

Dacă în prima parte a zilei cei din zodia Balanță sunt restricționați, limitați de unele contexte, poate chiar de locul de muncă în sine, să facă ceea ce-și doresc, ulterior cheful de distracție și pofta de flirt vor fi la cote maxime. Nativii vor ieși din casă, vor fi mai cuceritori, mai dornici să trăiască afectiv la intensitate mare. În cuplu sunt momente pasionale și de reapropiere prin dialog de partener.

Scorpion

Relațiile cu familia nu vor fi deloc plăcute în prima parte a zilei, iar nativii pot avea parte de o atitudine rigidă, ostilă din partea celor dragi, mai ales dacă la mijloc este vorba de bani sau bunuri materiale. Contextul se va mai detensiona către seară când șansele de a ajunge la un compromis, la o cale de mijloc în urma unui dialog sunt destul de mari.

Săgetător

În prima parte a zilei, cei născuți sub semnul Săgetător nu vor fi foarte comunicativi și sociabili, ci mai degrabă vor da naștere unor întrebări interioare, frământări, gânduri. Abia către seară vor avea dispoziția necesară pentru a cere clarificări și a sta de vorbă cu cei din jur, mai ales cu cei implicați în gândurile lor. Totuși, poate fi o zi foarte bună pentru planificare, organizare a unui discurs, pentru negocieri și discuții care implică seriozitate, rigiditate și diplomație.

Capricorn

Pentru cei din zodia Capricorn ziua nu începe prea bine din punct de vedere financiar pentru că pot apărea fie blocaje în primirea unei sume de bani, fie discuții rigide și deloc pe placul nativilor legate de comisionae sau alte aspecte financiare. Totuși, către amiază se poate schimba situația, în sensul că se pot obține promisiuni. Unii Capricorni pot avea parte de schimbări salariale în urma unor reglementări de la locul de muncă, fie că li se atribuie noi sarcini, fie că li se retrag unele atribuții care erau plătite suplimentar.

Vărsător

Luna își continuă și astăzi tranzitul prin zodia Vărsător, înseninându-le viața nativilor născuți sub această zodie. Dacă în prima parte a zilei vor da dovadă de mai multă seriozitate și maturitate în manifestări, ulterior vor simți să se distreze mai mult, vor prinde curaj să facă lucrurile altfel. Nevoia de iubire crește exponențial, iar nativii singuri pot încerca să se apropie mai mult de persoana care le place sau chiar să caute pe cineva care să le trezească interesul.

Pești

Cei născuți în zodia Pești pot avea parte de o trezire la realitate care poate fi pozitivă sau dureroasă, în funcție de trecut, de ceea ce deja au făcut, de ceea ce deja au decis. Vor fi nativi care vor avea revelația unei situații și nativi care vor fi dezamăgiți că nu au văzut ceea ce era de văzut la momentul oportun. Oricum, frământările interioare, indiferent de context, vor fi mai blânde și Peștii vor avea de această dată și o doză de optimism în viziune.

Sursa: cancan.ro
loading...

Comments are closed.