Horoscopul iubirii în luna martie. Probleme în cuplu pentru această zodie

psihopat, sanatate, boli psihice

Dacă primăvara se lasă puțin așteptată, dragostea vine cu pași repezi în viața unor nativi. Anumite semne zodiacale vor simți săgeata lui Cupidon și se vor îndrăgosti peste măsură, în timp ce altele vor înfrunta mici probleme în cuplu. Află cum stai cu dragostea!

Berbec

Încă nu ai găsit un partener potrivit pentru tine, alături de care să trăiești tot ce ți-ai dorit. Cu toate astea, ești într-o relație cu cineva și te complaci, pentru că ai impresia că nu ai avea șansa să mai găsești pe altcineva. Ei bine, în martie s-ar putea să ai o surpriză în această privință și să descoperi că mai există și alte persoane care ar putea să te facă fericită.

Taur

Dragostea plutește în aer toată luna pentru tine, așa că ai toate motivele să te bucuri din plin de frumusețea iubirii. Vei avea parte de experiențe noi cu partenerul, pe care abia acum începi să-l cunoști în detaliu. Poate ar fi mai bine să îi arăți tot ce simți pentru el și să îi mai faci din când în când câte o surpriză.

Gemeni

La capitolul iubire ești fruntașă în luna martie, căci ai o relație frumoasă, care înflorește de la o zi la alta. Tu și partenerul comunicați de minune, iar încrederea și respectul vă unesc și mai mult. Aveți ocazia să vă cunoașteți familiile, lucru care s-ar putea să vă emoționeze mai mult decât a-ți crede.

Rac

În martie, dragostea nu va fi de partea ta, motiv pentru care s-ar putea să fii mai tristă ca de obicei. E posibil să treci printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, fie printr-o despărțire pe care nu ți-o dorești, dar e necesară. Fii atentă cât de mult lași să te afecteze toate problemele sentimentale, deoarece s-ar putea să apară depresia.

Leu

În martie, dragostea va fi mai aproape de tine decât crezi. Trebuie doar să o cauți cu atenție și să îți dai seama că până și cele mai mici gesturi pot fi dovezi ale iubirii. E posibil ca un prieten foarte apropiat să te placă în secret, iar tu să nu observi acest lucru. Pune mai mult preț pe detalii!

Fecioară

Deși nu mai vrei să te îndrăgostești din cauza decepțiilor pe care le-ai tot avut în ultima perioadă, deja ai făcut-o față de o persoană la care ții enorm. Te atașezi repede de oamenii care îți plac și nu mai poți da înapoi. Totuși, uneori se întâmplă ca exact acele persoane să nu îți împărtășească sentimentele.

Balanță

Ești o persoană veselă, care aduce primăvara cu zâmbetul ei. În martie, vei zâmbi mai mult unor necunoscuți pe care îi vei cuceri doar cu privirea. Ieși mai des și socializează, căci doar așa vei reuși să îți găsești jumătatea.

Scorpion

Primele zile din martie vor fi pentru tine extrem de siropoase, căci partenerul își dorește nespus să aveți cât mai multe activități romantice și să vă bucurați de timpul petrecut în doi. Poate vrea să mergeți la un film, să mâncați ceva bun sau să beți un pahar de vin roșu. În fond, aveți ce sărbători!

Săgetător

Deși ai mai avut unele discuții cu partenerul, în martie vei reuși să clarifici totul și să mai dai o șansă relației voastre. Încă nu poți lua decizia de a te separa de el, deoarece la mijloc sunt sentimente mult prea puternice. Și bine faci! Încă o încercare nu strică niciodată! Totuși, ai grijă ca aceasta să nu se transforme în compromis.

Capricorn

Ce e al tău e pus deoparte, așa că nu te gândi că nu îți vei găsi niciodată jumătatea. Poate nu o vei întâlni acum, în luna martie, dar ai toate șansele să faci asta în lunile următoare. Din punct de vedere emoțional, nu ar trebui să îți faci niciun plan, căci cele mai frumoase lucruri au loc spontan și vin de la sine.

Vărsător

Ești mulțumită de partener și parcă nu ai vrea să schimbi nimic la el. Dar el este mulțumit de tine? Asta vei încerca să descoperi în martie, o lună cu suișuri și coborâșuri din perspectiva comunicării în cuplu. Important este să vă iubiți și să vă respectați reciproc, pentru ca totul să funcționeze!

Pești

Dragostea te-a ocolit și luna asta, însă nu dispera, căci poate mai ai o șansă abia din aprilie. Până atunci, lucrează la starea ta de spirit și scapă de emoții. Încearcă să te deschizi mai mult și să fii mai sociabilă, asta dacă vrei ca cineva să te remarce. Nu mai sta într-un colț și fii mai dezinvoltă!

Total
0
Shares
 
Total
0
Share