Social

Iată ce riscă minorul din Orhei care a omorât un alt minor de 12 ani

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un minor a fost reținut pentru 24 de ore fiind suspectat de omor.

Astăzi,19 ianuarie, în jurul orei 09:00, angajaţii Inspectoratului de Poliţie Orhei au fost sesizaţi despre faptul că în subsolul unei construcții nefinisate din municipiul Orhei, a fost depistat cadavrul unui tânăr cu semne de moarte violentă.

Veniți la fața locului polițiștii au stabilit identitatea cadavrului, acesta fiind un băiat de 12 ani, domiciliat în municipiul Orhei.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații, polițiștii au identificat și reținut persoana suspectă în comiterea omorului.

Acesta s-a dovedit a fi un adolescent în vârstă de 14 ani, din aceiași localitate.

Acesta, împreună cu tatăl său au fost escortați la Inspectoratul de poliție Orhei pentru a fi audiat minorul. În cadrul audierilor, băiatul și-a recunoscut fapta.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145, Cod Penal al RM „Omorul intenţionat săvârșit cu bună știință asupra unui minor”. Conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

În continuare poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs omorul.

Citește și: Crima de la Orhei. Motivul pentru care minorul de 14 ani l-a omorât pe minorul de 12 ani

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.