Iată ce se întâmplă cu elevii clasei I de la Liceul „Socrate” după ce a plecat învățătoarea care-i maltrata

Bloggerul Ion Andronache care a publicat imaginile video în care o profesoara striga și îi ameninta pe micuții din clasa I, descrie pe facebook cu lux de amănunte cum sunt tratați de către colectivul liceului „Socrate” dar și circumstanțele în care s-au pomenit după ce au publicat acele imagini video scandaloase.

Am decis să nu tac și să povestesc toate acțiunile după publicarea înregistrărilor în care învățătoarea maltratează copiii clasei 1. Cred că voi avea o serie de astfel de postări, pentru că problema e mult mai adâncă, mult mai complexă și eu nu pot tolera indiferența în astfel de cazuri. Au mai fost cazuri similare care au ajuns în atenția publicului însă ele repede s-au uitat, iar schimbări nu au generat.” a scris Ion Andronache într-o postare pe facebook.

„Așadar, azi prima oară după publicarea înregistrărilor l-am dus pe Andrei la școală. Ei acum nu au nici profesor temporar, lecțiile le fac cu profesorii care sunt liberi, adică la fiecare lecție ei se schimb. Când am ajuns să-l iau de la școală, am intrat în incinta școlii și am dat ochii cu una dintre învățătoare cu care au făcut lecții. Mi-a vorbit frumos, mi-a zâmbit și a fost de fapt unica persoană din liceu care nu m-a privit de jos până sus cu răutate. Ea a ieșit din clasă zicând că următoarea lecție o vor avea cu altă învățătoare. Din păcate cei 26 de copii din clasa 1 ani au fost lăsați cele 10 minute de pauză nesupravegheați. Când am intrat în clasă, geamul era deschis iar câțiva copii se jucau la geam (clasa este la etajul 2).

Dimineață m-am întâlnit afară cu directorul. Din start m-a învinuit că am provocat o tentativă de suicid (nu spun despre cine este vorba). Așa m-am convins încă o dată că nu trebuie să am încredere în el pentru că va manipula și se va victimiza. Discuția a durat 20 de minute. M-a mai învinuit de postarea de ieri în care am scris că nimeni nu a venit cu scuze, zicându-mi să vin la el să cooperăm, nu să vorbesc în public. În replică i-am spus că noi părinții în continuare așteptăm scuze. Nici atunci scuze n-am primit. A zis că unicii de la cine va cere scuze sunt copii. OK.
Au mai fost și alte fraze în care a încercat să manipuleze și să se victimizeze, de exemplu mi-a zis că a găsit o învățătoare tocmai la Edineț care s-o înlocuiască pe cea care abuzează, însă ea când a auzit că trebuie să vină în această “clasă problematică”, a refuzat.

Azi la insistența noastră și cu implicarea ministrei Educației, Culturii și Cercetării doamna Liliana Nicolaescu-Onofrei, au fost primiți în liceu specialiștii de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC). Psihologii au avut o discuție cu copiii în care ei au învățat să recunoască situațiile abuzive și cui să se adreseze când sunt într-o astfel de situație. Nimeni din angajații liceului nu a fost prezent la acea discuție, tot la insistența noastră. Andrei a rămas entuziasmat după acele discuții.

În aceste 2 zile atât eu cât și alți părinți din clasă care s-au implicat în tot acest proces am primit mesaje de la alți părinți. Părinți ai căror copii învață în clase paralele, părinți ai căror copii învață în clase mai mari, și părinți ai căror copii au plecat din acea instituție. În acele mesaje ei ne povestau cazuri similare de abuz și comportament agresiv și violent din partea altor profesori sau din partea aceleiași profesoare. Ne-au încurajat și ne-au mulțumit. De asemenea am primit astfel de mesaje și de la părinți care se confruntă sau s-au confruntat cu situații similare în alte licee.

Cu regret, au fost și comentarii de la părinți din liceul Socrate în care apără învățătoarea, apără administrația liceului și tolerează abuzul, considerându-l acceptabil.

Închei “raportul” de azi prin mesajul primit prin Viber de către părinții altor clase: “Stimați părinți! Joi, 10 octombrie, ora 8:00, administrația Liceului invită TOȚI părinții la adunare, pentru a discuta “evenimentul” din această săptămână. […]”. Părinții clasei 1 în care s-a întâmplat acel eveniment (așa cum îl numesc ei) nu au fost invitați. De ce? Voi afla mâine.” a concis bloggerul.

Amintim că o înregistrare audio scandaloasă a fost distribuită pe reţelele de socializare câteva zile în urmă. Aceasta a devenit virală în foarte scurt timp și a stârnit nemulțumirea mai multor părinți. Timp de 10 minute cât durează înregistrarea ţipetele şi insultele curg gârlă. Iar la spusele copiilor că cineva plânge profesoara reacţionează isteric.


 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share