Iată răspunsul Mitropoliei Moldovei la pocăința publică a preotului Maxim Melinti, acuzat că ar susține homosexualii

Iată răspunsul Mitropoliei Moldovei, la pocăința publică a preotului Maxim Melinti, acuzat că ar susține homosexualii, mitropolitul vladimir 

Decretul Mitropoliei Chișinău care interzice preotului Maxim Melinti oficierea slujbelor rămâne în vigoare. Deși, părintele Melinti a cerut public iertare de la Mitropolitul Vladimir și a solicitat restabilirea dreptului de a sluji, reprezentantul Mitropoliei nu califică afirmațiile preotului drept pocăință.

Contactat de ZdG pentru a afla care este reacția Mitropoliei la afirmațiile publice ale preotului „Bisericii Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, Maxim Melinti, și dacă urmează să-i fie restabilit dreptul de a oficia slujbe, secretarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Vadim Cheibaș, a sugerat să citim în dicționar semnificația termenului de pocăință publică: „Da dvs. considerați că a fost vreo pocăință publică? Poate dvs ați participat la conferința de presă, dar eu nu consider că asta a fost vreo pocăință publică. Citiți în dicționar și vedeți ce înseamnă pocăință publică”.

biserica chisinau, vadim cheibas, mitropolia moldovei, mitropolitul vladimirSecretarul Mitropoliei a afirmat că: „Pocăința publică e când se pocăiește de ceea ce a făcut, dar când zici că tu nu ai făcut nimic, atunci asta e un fel de altceva. Desigur că Preasfințitul Vladimir va veni cu o reacție, dar nu înseamnă că va veni cu o reacție în baza acestei ieșiri. Știu că în continuare este oprit din a sluji cele sfinte. Este valabil în continuare decretul emis și nu au parvenit alte schimbări”.

Răspunsul reprezentantului Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost oferit pentru ZdG la scurt timp după conferința de presă, în care preotul Maxim Melinti și-a cerut iertare în fața Mitropolitului Vladimir, a cerut restabilirea dreptului de a sluji și a menționat că atitudinea lui este mereu pașnică, inclusiv cu persoanele din comunitatea LGBT.

Preotul Maxim Melinti, model pe podium, biserica moldova„Mi s-au confesat mai multe persoane LGBT. Ei știau că eu nu-i voi umili, ci-i voi trata cu dragoste. Unde credeți că dispar persoanele LGBT de la marșul pe care îl organizează ei în fiecare an? Vă spun eu. Ei nu dispar. Ei trăiesc printre noi. Circulă cu același troleibuz cu noi, ne servesc la masă în localuri, ne oferă servicii medicale în spitale, cântă în corurile bisericești, ajută pe preoți în altar și noi nici nu ne dăm seama de aceasta, nici chiar părinții lor cu care ei locuiesc nu-și dau seama.
Știți de ce? Pentru că vor fi condamnați, acuzați, umiliți și batjocoriți în continuu chiar și de cei mai apropiați. Mă pocăiesc? Da. Îmi pare rău că nu am iubit mai mult decât aș fi putut. Îmi pare rău că nu am avut mereu răbdare suficientă ca să ascult pe omul care necesita a fi ascultat. Cer iertare în fața Înalt Preasfințitului Vladimir și în fața întregii lumi pentru că am creat o tulburare în societate și rog să-mi restabiliți dreptul de a sluji în continuare”, a afirmat preotul Melinti.

La 19 iunie curent, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a anunțat printr-un decret, pe site-ul instituției, că preotul Maxim Melinti este oprit de a oficia cele sfinte. Decretul a fost emis la o lună, după ce organizația GENDERDOC-M l-a premiat pe preotul Melinti pentru promovarea egalității, inclusiv a persoanelor din comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali). La 23 iunie, în capitală a avut loc o manifestație pașnică pentru susținerea preotului. În aceeași zi, mai mulți membri ai Bisericii Ortodoxe au inițiat o petiție în care cereau mitropolitului Vladimir anularea decretului. Petiția a fost semnată de peste 3000 de persoane și urmează să fie prezentată Mitropolitului Vladimir.

Total
0
Shares
Total
0
Share