Igor Dodon a întreprins astăzi o vizită în raionul Cimișlia. Cu cine s-a întâlnit

Șeful statului a întreprins astăzi o vizită în raionul Cimișlia, unde a discutat cu președintele Mihail Olărescu despre situația social-economică din regiune, inclusiv în agricultură, ținînd cont de secetă, precum și perspectivele de reabilitare a drumurilor și infrastructurii drumurilor, transmite Telegraph.md

În cadrul vizitei, Igor Dodon a mers și la Spitalul raional din Cimișlia, unde s-a familiarizat cu situația epidemiologică, care este mai bună în comparație cu alte regiuni ale Moldovei. Conform datelor administrației spitalului, în perioada epidemiei, aici au fost internate 24 de persoane, iar în prezent, în instituție sînt doar 12 pacienți infectați cu coronavirus, alte trei persoane sînt suspecte de infecție, patru persoane s-au vindecat, trei au decedat.

De asemenea, Igor Dodon a vizitat Substația de Asistență Medicală Urgentă din Cimișlia, care, acum cîțiva ani, a fost construită practic de la zero, din mijloace bugetare. Aici au fost create condiții bune de muncă pentru personal, iar patru ambulanțe zilnic deservesc locuitorii raionului.

Ulterior, președintele s-a deplasat la Secția raională pentru Situații Excepționale, care include serviciul de pompieri și salvatori. Aici stau de gardă trei autospeciale ale pompierilor, două dintre care au fost donate de Guvernul Austriei prin intermediul programelor de cooperare internațională, iar clădirea a fost construită în totalitate cu finanțare din partea partenerilor din SUA.

Citește și: Cum s-a desfășurat vizita lui Igor Dodon în raionul Basarabeasca

Total
0
Shares
 
Total
0
Share