Igor Dodon afirmă că există trei scenarii de evoulare a situației politice din Republica Moldova

Președintele țării, Igor Dodon își exprimă viziunea sa față de situația actuală politică și afirmă că există trei scenarii de evoluție, transmite Telegraph.md

Astfel, primul scenariu ar consta în faputul ca  majoritatea parlamentară actuală să se mențină și guvernul are voturi suficiente în parlament pentru inițiativele pe care urmează să le promoveze.

„La acest moment este o majoritate parlamentară solidă, 54-55 de deputați, dacă cineva încă din deputați independenți, aleși independenți, nu care au devenit independenți prin transfugi, 54-55 de mandate pentru susținerea unui guvern eu cred că este o majoritate parlamentară solidă.

Dacă o să luăm și o să ne uităm în ultimii ani, chiar pe toată politica moldovenească, noi am avut numai de câteva ori când comuniștii au avut 71 singuri, iar noi am avut 56 singuri, dar aici avem 55, două partide care, în principiu, înseamnă o majoritate bună pentru a susține guvernul.

Și noi în continuare avem trei scenarii. Primul scenariu este că această majoritate parlamentară se menține și guvernul are voturi suficiente în parlament pentru inițiativele pe care urmează să le promoveze. Acest scenariu este destul de realist.” a declarat Dodon în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Al doilea scenariu descrie situația în care 51 de deputați nu se mențin împreună și să apară o altă majoritate parlamentară, care să destituie guvernul actual și să numească unul nou. Acest scenariu este văzut foarte pesimist de șeful statului.

“Și vreau să vă spun că în cazul acesta, pentru a încerca să formeze o altă majoritate parlamentară, trebuie să plece din această majoritate care este acum șase deputați, pentru că în parlament acum sunt 101 deputați, unu e în căutare internațională și nu cred că o să vină în parlament pentru a vota pentru guvernul Maiei Sandu sau lui Năstase, sau Candu.

Adică, noi avem în parlament 100 de deputați, înseamnă că trebuie 51 din 100 și ceilalți au să rămână cu 49. Noi avem acum 55, înseamnă că trebuie să plece șase persoane. Eu nu cred că lucrul acesta-i real în condițiile pe care le cunosc eu, pentru că vreau să vă spun că chiar ieri am avut o discuție cu fracțiunea noastră separat și am avut o discuție și cu conducerea Partidului Democrat, unde am discutat ce facem mai departe – există majoritate, nu există? Socialiștii cum au fost 35, acum sunt 37, este o echipă consolidată și așa va fi și în continuare.

Adică al doilea scenariu ar fi că apare altă majoritate parlamentară care numește un alt guvern, îl dă jos pe acesta și numește altul. Va fi foarte dificil să găsească încă șase deputați și va fi și mai dificil, chiar dacă dau jos Guvernul Chicu, să numească alt guvern. Vor să încerce, în primul rând sunt foarte multe prevederi legislative, hotărâri ale Curții Constituționale care nu este clar ce se întâmplă în cazul acesta – e obligat sau nu este obligat președintele să semneze candidatura pe care i-o propun, pentru că este hotărârea Curții Constituționale din 2016, care spune că e obligat, dar făcând trimitere la aceea că președintele țării este ales de parlament, acum avem președintele țării ales de popor, adică intrăm în anumite discuții juridice…”, declară Igor Dodon.

Al treilea scenariu presupune un guvern interimar în frunte cu actualul premier Ion Chicu, dar și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

“Ideal ar fi ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc odată cu prezidențiale. Eu știu argumentele, a stat dl Tănase aici, cunosc toate…” spune Dodon.

Citește și: Bogdan Țîrdea: Cu PAS și DA noi niciodată nu vom întoarce nici miliardul, și nici aeroportul

Total
0
Shares
 
Total
0
Share