Igor Dodon despre cazul elicopterelor de la Criuleni: Cineva o să mă critice pentru că laud infractorii, dar sunt bravo

„Sunt bravo”. Cu un astfel de mesaj a venit astăzi șeful statului, Igor Dodon, pentru persoanele, care au fost depistate de poliție în această săptămână că asamblau ilegal mai mult de zece elicoptere, într-un depozit din Criuleni. Totodată, Dodon afirmă că unii agenți economici l-au contactat și l-au rugat să le dea adresa acestor persoane, pentru ai lua la muncă.

„Unii agenți economici m-au sunat și m-au rugat să le dau datele de contact a acestor persoane pentru ai lua la lucru. Apropo e o idee bună. Eu înțeleg că au încălcat legislația și trebuie să răspundă, dar nu e o idee rea. Poate băieții întradevăr sunt talentați și trebuie să le dăm o posibilitate legal să activeze. Nu cred că R. Moldova va avea de pierdut dacă va fi o țară, care produce elicoptere. Dacă ei au reușit să facă acest lucru clandestin, haideți să le dăm posibilitatea să lucreze legal și să obținem profit din asta. Mie mi se pare că băieții sunt bravo. Cineva o să mă critice pentru că laud infractorii, dar sunt bravo pentru că au avut această inițiativă. Trebuie penalizați pentru că au făcut-o ilegal.”,a spus Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

De asemenea, Igor Dodon afirmă că „o să roage organele de drept să nu fie atât de dure cu aceste persoane, ca ulterior și să treacă la activitate legală”, lucru care ar putea fi calificat ca ingerință din partea șefului statului în actul justiției.

Amintim că, la 30 iunie curent, oamenii legii au anunțat că au descoperit mai mult de zece elicoptere, care erau produse clandestin la o bază de producere din Cliuleni, de către un grup de persoane și care urmau să fie „exportate” ilegal în statele CSI.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share