Igor Dodon, împreună cu soția, a vizitat două biserici din raionul Criuleni

Astăzi, liderul PSRM, Igor Dodon, împreună cu soția sa Galina, a vizitat Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Boșcana, Criuleni, în care, recent, a fost reparat acoperișul, distrus în toamna anului trecul, în urma unei furtuni.

De asemenea, cuplul a participat la slujba de sfințire a celor 6 clopote din Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, procurate cu prilejul marcării în anul curent a 160 de ani de la fondarea bisericii. Astfel, biserica dispune de 10 clopote care vor fi bătute de un sistem electronic.

Igor Dodon a discutat cu parohii bisericilor și cu enoriașii despre problemele cu care se confruntă, menționând că ei pot miza pe sprijinul său și că credința ortodoxă este unul din pilonii statalității noastre.

Total
0
Shares
Total
0
Share