Igor Dodon și echipa guvernamentală, țintele unor pagini web care difuzează știri false

Igor Dodon și echipa guvernamentală, țintele unor pagini web care difuzează știri false

Președintele Igor Dodon și echipa guvernamentală sunt țintele unor pagini web care difuzează știri false, fiind prejudiciate acțiunile conducerii statului, precum și ale Guvernului. Mai mult, sunt lansate și atacuri la persoană, transmite Telegraph.md

Astfel, pe siteul moldova2.wordpress.com sunt plasate texte denigratoare la adresa lui Igor Dodon și Ion Chicu, dar și alte știri care duc în eroare cetățenii țării.

Al doilea site este waflet.tech.blog, care la fel difuzează știri false și denigratoare la adresa conducerii statului și a echipei din Guvern.

După cum este indicat pe ambele siteuri, autorii fac trimitere la noțiunea ”pamflet”, considerând-se îndreptățiți să genereze știri false și să le distribuie pe rețelele de socializare.

Despre cele publicate pe un site indicat mai sus a scris și portalul STOPFALS, al Asociației Presei Independente, care menționează că știrile publicate sunt false și nu pot fi reținute ca fiind ”pamflete”.

Este de menționat faptul că pe ambele siteuri nu este plasată publicitate, fapt ce demonstrează că scopul acestora nu este unul comercial, dar sunt pentru a produce și difuza știri vădit-false și denigratoare.

Potrivit Codului contravențional, răspândirea cu bună știință a unor informații mincinoase ce defăimează o altă persoană se sancționează cu amendă de la 48 la 72 de unități contravenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore. Aceeași acțiune însoțită de învinuiri în săvârșirea unei infracțiuni se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități contravenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Total
0
Shares
Total
0
Share