Igor Dodon va ataca cu recurs decizia de prelungirea mandatului de arest

Igor Dodon, președintele de onoare al PSRM:

Hotărârea de astăzi nu este una surprinzătoare pentru noi. Am admis că va fi anume aceasta. Totodată, cererea procurorilor de a înăspri condițiile arestului la domiciliu a fost respinsă.

Decizia de astăzi va fi atacată cu recurs, deoarece procurorii nu au prezentat motive pentru prelungirea arestului la domiciliu. Așteptăm, de asemenea, și noi presiuni la adresa persoanelor apropiate mie și la adresa Partidului Socialiștilor. Cunoaștem despre existența unor astfel de planuri la conducerea țării. Noi, împreună cu echipa, vom face față noilor provocări și, chiar în cele mai negative scenarii, vom găsi ieșire din situație.

Cetățenii Republicii Moldova deja au înțeles că, Maia Sandu și PAS i-au mințit. Devine clar că opinia publică va da note tot mai critice acțiunilor puterii. În această situație, reacția reprezentanților guvernării, cel mai probabil, va fi isterică, ilegală, antidemocratică, bazată pe emoții. Este evident că puterea va încerca să pună presiune pe opoziție și pe toți cei care nu sunt de acord cu poziția guvernării, prin utilizarea instrumentelor statului capturat, supus intereselor de partid, dar nu cetățenilor.

Vreau să avertizez în mod repetat reprezentanții actualei guvernări că nu vor reuși pentru mult timp să acopere incompetența lor și numărul tot mai mare al problemelor din țară cu show-uri politice și experți de buzunar, care migrează dintr-un studiou TV în altul pentru a apăra interesele PAS și ale Maiei Sandu. Pentru tot veți răspunde.

Oamenii deja nu vă mai cred. Victoria va fi a noastră!

Total
0
Shares
 
Total
0
Share