Igor Grosu, președintele PAS și al Parlamentului, și-a cerut scuze jurnaliștilor pe care i-a descris drept onești și independenți, după ce, anterior, în aceeași zi, afirmase că în spatele dezvăluirilor din presă privind salariile din unele întreprinderi de stat și alte subiecte s-ar afla Vladimir Plahotniuc.
Liderul PAS a publicat un mesaj în care a mulțumit presei pentru investigațiile jurnalistice, susținând totodată că persoane condamnate sau cercetate pentru corupție încearcă să exploateze aceste subiecte prin răspândirea unor informații false.
”Îmi cer scuze de la toți jurnaliștii onești și de la presa independentă, care își face treaba corect și ne arată unde avem derapaje. Presa liberă este un element-cheie al democrației, pentru care am luptat, iar puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială. Ne-am asumat aceste probleme și am început să acționăm: au avut loc demisii, au fost inițiate verificări în întreprinderile de stat și în consiliile de administrație. Vom continua pe această cale. Îi mulțumesc presei care a atras atenția asupra abuzurilor.
Totuși, nu putem să nu vedem cum mai mulți corupți au prins oportunitatea și alimentează scandaluri și acuzații false. Ei finanțează răspândirea minciunilor și, în fapt, distorsionează investigațiile autentice ale presei. Asistăm la un efort finanțat de cei care au beneficiat din plin de epoca statului capturat și de cei care nu vor să răspundă pentru ilegalitățile comise, prin care sunt executați public toți membrii, donatorii, susținătorii și orice om care a trecut vreodată pragul PAS.
Da, în partid, în structurile guvernamentale, sunt unii oameni PAS care au greșit sau au profitat de funcție sau au încălcat etica și bunul-simț, făcând un mare deserviciu întregii echipe. Și doar ca exemplu – din câteva sute de membri în consiliile de administrare, doar 13 sunt membri PAS. Și majoritatea își fac treaba corect.
Investigațiile jurnalistice scot la iveală lucruri care provoacă supărare și dezamăgire din partea cetățenilor în raport cu acțiunile unor colegi și ne obligă să regândim modul în care primim și promovăm oamenii. Însă, pe lângă investigații obiective, vedem de pe toate canalele toxice finanțate de Plahotniuc, Platon, Șor, desființarea tuturor oamenilor, cu sau fără argumente, și construirea programatică a unui val de ură. Niciodată ura nu a rezolva problemele din societate, doar a slăbit-o.
Da, deputații, miniștrii, alți funcționari publici care aleg să lucreze pentru stat au moral și legal obligația să fie extrem de corecți, transparenți și să utilizeze banul public și poziția deținută cu integritate maximă. Și fiecare om trebuie să răspundă în fața legii și în fața cetățenilor pentru deciziile sale.
Dar care e scopul anihilării efortului unei echipe întregi pentru acțiunile câtorva oameni? Să fie slăbită majoritatea parlamentară? Să fie slăbită puterea statului, pentru ca cei care ajung la pușcărie să găsească portițe să scape? Să fie blocate eforturile de aderare la UE?
Avem un obiectiv mai mare decât orice interes de partid: o Moldovă europeană, cu instituții curate și un stat care lucrează pentru oameni.
Trebuie să facem curățenie, nu ne permitem derapaje în echipă, dar PAS a demonstrat prin acțiuni în ultimii 10 ani că duce țara pe direcția corectă. Pe lângă cei câțiva zeci de oameni care au greșit, sunt mii de oameni care muncesc de zi până în noapte, onest, sincer și dezinteresat. Le mulțumim acestor mii de oameni, din toate instituțiile, pentru eforturile lor și regretăm că sunt supuși unui val de denigrare nemeritat”, este declarația lui Grosu.



