Social

IGSU atenționează oamenii despre riscurile apelurilor non urgente la Serviciul 112

Pinterest LinkedIn Tumblr

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația despre riscurile apelurilor non urgente din partea cetățenilor.

Potrivit instituției sunt înregistrate situații când persoanele apelează Serviciul 112  fără temei obiectiv, iar astfel de solicitări pot fi catalogate ca  apeluri false sau non urgente.

Conform IGSU costul direct al intervenției unui echipaj de salvatori și pompieri pe o perioadă de 60 de minute cu ieșirea la fața locului a echipei de pompieri și a autospecialei de intervenție din servantul de luptă este estimată la suma de 630 lei, bani din cadrul bugetului de stat.

În acest context, pentru evitarea cheltuielilor nejustificate, dar și a intervențiilor non urgente în timp ce în alte situații ar putea fi necesară ajutorul echipelor de salvatori și pompieri, IGSU îndemnă cetățenii să fie mult mai responsabili. Serviciul 112 trebuie să fie apelat doar în cazuri urgente, cum ar fi situații de risc iminente sau pericol pentru viața și sănătatea persoanelor. În caz contrar echipajele ar putea ajunge acolo unde nu este nevoie de intervenția acestora, iar alte persoane s-ar putea afla în situații de risc.

Cetățenii sunt îndemnați să precizeze exact adresa sau locația unde se întâmplă o situație excepțională, pentru ca echipajele de urgență să poată interveni prompt.

Ultima intervenție a echipajelor IGSU la un apel non urgent a avut loc pe 9 ianuarie 2021 la Spitalul Clinic Republican din mun. Chișinău. Potrivit apelantului care a sunat Serviciul 112, la clădirea spitalului a fost văzut fum dens.

Conform numărului sporit de intervenție pentru obiectiv cu aglomerație de persoane și instituție medicală  cu pacienți la terapie intensivă,  la fața locului au fost îndreptate 14 echipaje de pompieri. Ajunși salvatorii au efectuat verificări la toate etajele spitalului, iar informația privind izbucnirea incendiului nu a fost confirmată. Conform unui calcul prealabil efectuat de IGSU costul direct al misiunii pompierilor a fost estimat la 8820 lei.

loading...

Comments are closed.