IGSU atenționează: Parcarea neregulamentară a autovehiculelor în curțile blocurilor împiedică intervenția pompierilor

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, parcarea neregulamentară a autovehiculelor în curțile blocurilor de locuit împiedică intervenția salvatorilor și pompierilor la lichidarea incendiilor și a altor situații de risc.

Un caz similar în care misiunea angajaților IGSU a fost tergiversată de parcările mașinilor a avut loc în seara zilei de 6 decembrie 2020. Conform primelor informații un incendiu a izbucnit într-un apartament de pe strada Nicolae Milescu Spătaru nr.7  din municipiul Chișinău. La fața locului au fost alertați pompierii.

Ajunși în curtea blocului, salvatorii au stabilit că autospeciala de intervenție nu poate trece din cauza mai multor mașini care au fost parcate de locatari. Echipajul de intervenție a pompierilor a lichidat incendiul cu mijloace primare, întrucât desfășurarea tehnicii de intervenție era imposibilă.

În urma arderii  au fost afectate bunurile materiale dintr-o odaie a apartamentului, iar proprietarul a fost evacuat de vecini.

Potrivit IGSU, a fost nevoie de 10 minute pentru ca proprietarii autovehiculelor parcate să ia mașinile și să faciliteze trecerea echipelor de intervenție. În acest sens IGSU atenționează repetat oamenii să parcheze responsabil și să nu blocheze căile de acces  pentru ca echipele de intervenție să poată intervenim în situații de risc.

Citește și: HÂNCEȘTI // Un bărbat țintuit la pat a ars de viu în propria casă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share