Ilan Șor renaște comunismul la Orhei: A introdus călătoriile gratuite în noile unități de transport public

Orhei, Ilan Shor, transport public gratuit, Ilan Shor, Primaria Orhei

Primarul municipiului Orhei, Ilan Șor, le-a făcut încă un cadou orheienilor în ajun de sărbători – 37 de unități de transport public noi vor circula de azi înainte pe străzile reparate ale Orheiului, iar în orele de vârf, călătorii vor circula gratis, la fel ca în perioada sovietică. Astfel, Ilan Șor a îndeplinit încă o promisiune pe care le-a făcut-o orheienilor în campania electorală.

Ceremonia s-a desfășurat în aplauzele a mii de orheieni, care au venit să vadă cu ochii lor noile mijloace de transport public din oraș.

Ilan Șor a menționat că această acțiune reprezintă încă o realizare a promisiunilor sale electorale. „În campania electorală din 2015 am promis că la Orhei va fi transport public gratuit. El este de astăzi”, a precizat primarul de Orhei.

Autoritățile locale au elaborat un program special pentru călătoriile în noile unități de transport. Călătoriile vor fi gratuite în orele de vârf, atunci când oamenii merg la serviciu, grădiniță sau școală și când se întorc acasă, adică în intervalele de timp dintre 07.00 – 09.00 și 17.00 și 19.00. Astfel, administrația locală în frunte cu Ilan Șor a creat toate condițiile ca orheienii să beneficieze de unități de transport comode, de calitate și gratuite ca în timpurile sovietice.

„Am făcut aceste grafic special pentru Dvs. Microbuzele sunt noi, moderne și echipate cu toate cele necesare pentru siguranță și comoditate. Iar pentru zilele călduroase de vară, au sistem de aer condiționat”, a precizat Ilan Șor.

Mai mult, edilul a promis că în următoarele două săptămâni ele vor fi dotate cu camere video, sistem GPS și wi-fi gratuit. Ilan Șor i-a îndemnat pe orheieni să aibă grijă de unitățile de transport, pentru că ele sunt bunuri municipale, astfel, Orheiul devenind primul oraș din Republica Moldova care dispune de propriile microbuze. „Este un eveniment istoric. Acesta este bunul nostru și să oamenii să aibă grijă de ele. Suntem primul oraș din Moldova care are propriile microbuze”. Pentru a demonstra calitatea noilor unități de transport, Ilan ȘOR a urcat în unul din noile microbuze care tocmai pornea pe rută.

El s-a referit și la șoferii care vor conduce unitățile din transport, precizând că sunt buni profesioniști și au calificarea necesară. „Drum bun!”, le-a urat Ilan Șor orheienilor, felicitându-i și cu această ocazie cu sărbătorile de iarnă.

„Întotdeauna am spus că fiecare vrea să creadă în miracolele și magia sărbătorilor de iarnă. Vă doresc ca visurile voastre să se realizeze, iar noi vom face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple”, a dat asigurări primarul de Orhei, Ilan Șor, în aplauzele mulțimii.

Total
0
Shares
Total
0
Share