Ilan Șor susține că acordul EFTA, ratificat de Parlament, nu va avea efecte economice pozitive pentru Moldova

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat acordul cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (include Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția). Politicianul și omul de afaceri Ilan Șor a explicat de ce acesta nu aduce beneficii economiei moldovenești. De asemenea, el a spus că businessul nu va avea niciun beneficiu de la acest document.

“Efectul economic al acordului EFTA/AELS este nesemnificativ. Încă un document patetic, care nu va îmbunătăți în niciun fel viața cetățenilor Moldovei, nu va ajuta afacerile noastre. Exportul Moldovei în țările AELS reprezintă doar 0,8% din totalul exporturilor. Iar ponderea importurilor este și mai mică”, a declarat Ilan Șor.

El a adăugat că merele sau vinul moldovenesc aproape că nu vor ajunge în Elveția, la fel ca și, de exemplu, uleiul de floarea-soarelui. În plus, autoritățile închid întreprinderile moldovenești, fapt care împiedică desfășurarea exportului.

“Nu vom putea produce ulei – cea mai mare fabrică din Bălți și-a suspendat activitatea. Dar chiar și ceea ce a rămas, Europei nu-i trebuie”, a constatat politicianul.

Moldova are o perspectivă, dar aceasta nu are nimic comun cu ceea ce propune PAS. Ilan Șor consideră că este necesar de a acorda atenție vecinilor, care sunt gata să coopereze, a căror bunăstare este în creștere.

“În țările Uniunii Economice Eurasiatice vedem o creștere stabilă a PIB-ului – anul trecut a constituit 3,8% cumulat. Volumul producției industriale, a lucrărilor de construcții și cifra de afaceri a comerțului cu amănuntul sunt în creștere aici. Piața UEE are un potențial foarte mare pentru întreprinderile moldovenești. Și ceea ce este important – aici, cu adevărat, suntem așteptați”, a declarat Ilan Șor.

Moldova nu va fi niciodată percepută de UE ca un partener cu drepturi depline. Politicianul a îndemnat să nu permitem guvernului să transforme țara într-o colonie occidentală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share