Împăratul Japoniei împlinește astăzi 60 de ani. Ce felicitare i-a transmis Igor Dodon

În numele poporului Republicii Moldova și al său personal, Igor Dodon i-a adresat felicitări cordiale Împăratului Naruhito al Japoniei cu ocazia Aniversării a 60-a din Ziua Nașterii Maiestății Sale, însoțite de alese urări de sănătate și prosperitate.

“Împreună cu Prima Doamnă, ne amintim cu plăcere de ospitalitatea Familiei Imperiale de care am beneficiat în cadrul Ceremoniei dedicate Întronării Maiestății Sale Imperiale, în octombrie anul trecut. Țin să remarc cu satisfacție că această întîia vizită la Tokio a unui șef de stat al Republicii Moldova confirmă caracterul ascendent al relațiilor bilaterale de prietenie și colaborare multidimensională.

Folosesc acest frumos prilej pentru a-mi exprima încrederea că, prin dialog și demersuri comune, vom contribui la consolidarea și diversificarea cooperării moldo-nipone, în spiritul valorilor ce ne reprezintă”, a scris șeful statului pe pagina sa de pe Facebook.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share