IMPORTANT! Starea de urgență nu va afecta alegerile din Bălți și alte localități

Instituirea stării de urgență, aprobată astăzi de Parlament, nu va afecta desfășurarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie din Bălți și alte localități. Un amendament în acest sens a fost votat de deputați, informează Telegraph.md

Guvernul a venit în legislativ cu propunerea de a institui stare de urgență pentru o perioadă de 30 de zile, în contextul situației pe piața gazelor naturale.

Astfel, întrunit în ședință plenară, Parlamentul controlat de PAS a aprobat, astăzi, Hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie.

Pentru instituirea stării de urgență au votat 55 de deputați.

Propunerea a venit din partea Guvernului în contextul existenței riscului de întrerupere/limitare a aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova. Prin urmare, Hotărârea are drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării.

Potrivit Prim-ministrului, Natalia Gavrilița, instituirea stării de urgență este o soluție tehnică ce va permite achiziționarea volumului necesar de gaze naturale din surse alternative în regim de urgență.

Conform documentului, pe perioada stării de urgență Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid;

2) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale;

3) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

4) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice;

5) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și distribuitorilor să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale pe întreg teritoriul țării;

6) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale; introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

7) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

8) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor insuficienței de gaze naturale care a provocat starea de urgență.

Totodată, Hotărârea nu va afecta desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar din 21 noiembrie.

Potrivit Vicepreședintelui Parlamentului, Mihail Popșoi, prin declararea stării de urgență Legislativul oferă Executivului toate pârghiile necesare pentru a avea capacitatea de a reacționa prompt și profesionist în fața situației actuale.

Total
0
Shares
Total
0
Share