Economic

În anul 2018, rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei au crescut cu 192 milioane de dolari

Pinterest LinkedIn Tumblr
În anul 2018, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei au crescut cu $191,9 mil. şi au depăşit sfârşitul anului $2,995 mlrd., ceea ce este un indice record pentru ultimii ani, conform BNM.
Numai în luna decembrie rezervele s-au majorat cu $19,4 mil. Majorarea activelor a fost determinată, în special, de: înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale – $6,89 mil., precum şi înregistrarea mijloacelor în favoarea Ministerului Finanțelor primite de la Banca Europeană de Investiții pentru suport bugetar – $4,52 mil.; veniturile de la gestionarea rezervelor valutare – $4,61 mil.; intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate – $4,39 mil.; intrările nete în contul Directoratului Liniei de Credit – $1,24 mil.
 
În acelaşi timp, micşorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată, în special, de intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută – $21,2 mil.; plăţile Ministerului Finanţelor – $12,13 mil.; plăţile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova – $6,55 mil.; deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA – $2,24 mil.
 
INFOTAG precizează: La sfârşitul anului 2017, activele oficiale de rezervă ale BNM au însumat $2,803 mlrd., în 2016 – $2,206 mlrd., în 2015 – $1,756 mlrd., în 2014 – $2,156 mlrd., în 2013 – $2,82 mlrd.; în 2012 – $2,515 mlrd., în 2011 – $1,965 mlrd., în 2010 – $1,717 mlrd. În 2018, maximul istoric al rezervelor a fost actualizat de 15 ori, ajungând la 9 noiembrie la $3,049 mlrd.
loading...

Comments are closed.