În anul 2020 s-au născut mai puțini copii decât în 2019

cel mai populare nume copii moldova

În anul 2020 s-au născut 30 730 de copii, cu 1 693 mai puțini față de anul 2019, a anunțat Biroul Național de Statistică (BNS). Cei mai mulți copii s-au născut în localitățile rurale anul trecut.

„În mediul urban s-au născut cu 6 432 mai puțini copii, în comparație cu mediul rural. De asemenea, în orașe se observă o proporție mai mică a familiilor cu patru și mai mulți copii”.

Rata nașterilor timpurii, între 15-19 ani, în anul 2020, a înregistrat o scădere mică față de anul 2019.

„Fiecare al cincilea copil s-a născut în 2020, în afara căsătoriei, adică 6 088 sau 19,8 la sută. În anul 2020, vârsta medie a mamei la prima naștere a fost de 25 de ani”.

Potrivit BNS, femeile din localitățile rurale nasc la o vârstă mai tânără – 24 de ani, iar femeile din mediul urban – la peste 26 de ani. Femeile care au născut la o vârstă mai tânără sunt cele din regiunea de Sud a țării – 24 de ani, iar la nivel de raioane în Telenești vârsta medie la prima naștere a fost de 23 de ani, iar femeile care au născut la o vârstă mai mare sunt din municipiul Chișinău – 27 de ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share