În Marea Britanie, circa o treime din personalul medical și angajații-cheie au fost testați pozitiv la COVID-19

O treime dintre britanicii care lucrează în sistemul sanitar și în domenii cheie care au fost testați până acum pentru COVID-19 sunt pozitivi, arată datele guvernului britanic, citate de CNN.

Potrivit cifrelor date publicității, au fost testate 16.888 de persoane care intră în categoria „angajaților-cheie și a familiilor” și care au prezentat simptome sau trăiesc cu persoane simptomatice. Până în prezent, 5.733 dintre acestea, adică 34%, au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus.

Cadrele medicale care nu au simptome și care nu locuiesc cu persoane simptomatice nu au fost testate, așa că numărul nu este neapărat reprezentativ pentru toți angajații din sistemul de sănătate.

Domeniul medical a cerut insistent guvernului să facă teste pentru toți angajații Național Health System (NHS) și să le furnizeze echipamente de protecție. Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a precizat că scopul său este testarea întregului personal medical, fie că este vorba despre persoane simptomatice sau fără simptome.

Cel puțin 19 cadre medicale infectate cu COVID-19 au murit, iar numeroase asociații reprezentând angajați din sistemul medical s-au plâns că nu au avut suficiente echipamente pentru a trata pacienții cu coronavirus.

Sursa: digi24.ro

Citește și: Rusia a importat din SUA tulpini de coronavirus pentru a crea un vaccin

Total
0
Shares
Total
0
Share