În martie 2020, PAS, Maia Sandu și Nemerenco erau împotriva alegerilor parlamentare în plină pandemie

În martie 2020, atunci când la Hâncești au avut loc alegeri parlamentare anticipate, PAS, Maia Sandu și Ala Nemerenco erau împotriva scrutinului electoral în plină pandemie, amintește Telegraph.md, cu referire la știrile din perioada respectivă.

„Este un risc pentru hânceșteni (sunt peste 60 mii în liste, real ar putea fi prezenți circa 30 mii), în special pentru cei cu risc înalt – vârstnici, cronici, participarea la urnele de vot în ziua de 15 Martie. Mai ales în contextul cazului din Bălceana, Hâncești. Amânați alegerile fără frică. Fiți oameni!”, a scris atunci Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.

„La nivel global a fost declarată stare de pandemie. Sănătatea și viața oamenilor nu trebuie puse în pericol, iar dezinfectarea pixurilor în secțiile de votare nu reprezintă o soluție pentru prevenirea infecției cu coronavirus”, a debitat și Dorin Chirtoacă.

A doua zi după alegerile din Hâncești, PAS a mulțumit celor care au mers la vot, dar, totodată, și-au exprimat regretul că nu a cerut amânarea scrutinului, specificând că, dacă partidul condus de Maia Sandu era la guvernare, ar fi amânat alegerile.

„Le mulțumim tuturor oamenilor din circumscripția 38 care au mers astăzi la vot. Din păcate, în contextul actual, rezultatele alegerilor nu contează, pentru că nu au fost obținute în condiții normale și nu sunt obiective.

Dacă eram la guvernare, am fi amânat aceste alegeri. Recunoaștem că am comis o greșeală că nu am cerut amânarea alegerilor, chiar dacă e clar că autoritățile nu ar fi ținut cont de părerea noastră”, se arăta în mesajul postat de PAS.

În luna martie 2020 erau anunțate în fiecare zi doar câteva cazuri noi de infectare cu COVID-19, dar și așa Ala Nemerenco, în prezent consilier al Maiei Sandu în domeniul sănătății, cerea amânarea alegerilor parlamentare într-o circumscripție cu 60 mii de votanți, demers susținut ulterior și de PAS-ul Maiei Sandu.

În prezent, deși țara noastră înregistrează zilnic și câte aproape 1800 cazuri noi de infectare cu COVID-19, Maia Sandu și PAS cer alegeri anticipate, iar Ala Nemerenco se abține de la orice comentariu public.

Potrivit datele oficiale, astăzi au fost raportate alte 1736 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și 25 de decese, bilanțul total de până acum fiind de 181 mii cazuri de infectare, dintre care 3,8 mii de persoane au pierdut lupta cu această infecție.

Total
0
Shares
Total
0
Share