În pofida situației politice, Igor Dodon se va implica în soluționarea probelelor localităților din raionului Drochia

Igor Dodon a vizitat astăzi satul Șuri din raionul Drochia. Pentru construcția podurilor, reabilitarea drumurilor și a infrastructurii rutiere din această localitate și din satul vecin Șurii Noi, la inițiativa fostului șef al statului, au fost alocate peste 1,2 milioane de lei. De asemenea, Centrul de sănătate din localitate a fost conectat la rețeaua de gaze (32 mii de lei) și a fost reparat sistemul de canalizare (25 mii de lei).

“Datorită echipei noastre, și satul Maramonovca a primit peste un milion de lei pentru drumuri, 300 mii de lei pentru reparația sistemului de canalizare al grădiniței și 200 mii de lei pentru realizarea celei de-a doua etape a proiectului de alimentare cu apă potabilă (conectarea energiei electrice la pompa fântânii arteziene).

Pe final, am vizitat satul Pervomaiscoe. Și aici, Partidul Socialiștilor a realizat un volum mare de lucru. Astfel, în anul 2020, satul a primit peste 1 milion de lei pentru reabilitarea drumurilor, 300 mii de lei pentru reconstrucția grădiniței și 300 mii de lei pentru reparația Centrului de sănătate.

Locuitorii din aceste sate mi-au exprimat recunoștința pentru susținerea pe care le-am acordat-o, acest fapt fiind exprimat și prin rezultatele înalte obținute la alegerile prezidențiale. Menționez că în cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial, satul Maramonovca a stabilit un record în raionul Drochia – mi-au acordat 97% din voturi. În satul Pervomaiscoe, am obținut 87%, iar în satul Șuri – 61%.

Le-am mulțumit locuitorilor din toate satele raionului pe care le-am vizitat astăzi și le-am dat asigurări că voi continua să le ofer sprijinul necesar în soluționarea celor mai stringente probleme, în pofida situației politice dificile care s-a creat în țară. Voi continua să ajut oamenii prin fapte concrete și nu prin lozinci electorale!”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe Facebook.

Amintim că liderul socialiștilor a reluat deplasările prin localitățile din țară, iar astăzi a fost în raionul Drochia.

Total
0
Shares
Total
0
Share