În primele 3 luni ale anului, CNAM a acumulat în fondurile de asigurare medicală venituri cu 7% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele trei luni ale anului 2021, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri proprii (fără transferuri de la bugetul de stat) de peste 1,3 miliarde de lei. Acumulările respective au fost în creștere cu 89 de milioane de lei sau cu 7% faţă de perioada similară a anului 2020.

Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au depășit 1,2 miliarde de lei, cu aproximativ 75 de milioane mai mult față de primul trimestru al anului trecut.

Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au atins cifra de aproape 104 milioane, în creștere cu peste 10 milioane în comparaţie cu primele trei luni din 2020.

Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, constituie aproximativ 21,4 milioane de lei, cu circa 3,8 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada respectivă din 2020.

În același timp, în primele trei luni ale anului curent, CNAM a transferat prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractați circa 2 miliarde 622 de milioane de lei, cu peste un miliard mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share