Economic

În primele 6 luni ale anului, Guvernul a înregistrat un deficit de 3,4 miliarde lei

Pinterest LinkedIn Tumblr

În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a aprobat Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pentru anul 2022. Documentul include datele privind executarea bugetului public național (BPN), precum și a bugetului de stat în anul 2022 la venituri, cheltuieli, deficit și surse de finanțare a deficitului. De asemenea, Raportul conține informația privind datoria de stat și soldurile de mijloace bănești în conturile bugetului de stat.

Potrivit Raportului, veniturile BPN pentru semestrul I al anului 2022 constituie 41,7 miliarde lei, fiind în creștere cu 6,8 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului 2021.

În perioada de referință, veniturile colectate de către Serviciul Fiscal de Stat au însumat 27 miliarde de lei, cu 4,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Veniturile colectate de către Serviciul Vamal au constituit 15,5 miliarde lei, cu 2,9 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

Cheltuielile BPN realizate în semestrul I al anului 2022 au constituit 45,1 miliarde lei, fiind în creștere cu 6,7 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent.

Executarea BPN în primele luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 3,4 miliarde lei, sau 1,25% din PIB, în condițiile în care ținta de deficit bugetar pentru anul 2022 a fost stabilită de 7,23% din PIB.

La situația din 30 iunie 2022, soldul datoriei de stat a reprezentat 78,9 miliarde lei, dintre care 46,7 miliarde lei constituie datoria de stat externă și 32,2 miliarde lei – datoria de stat internă.

Raportul semianual privind executarea BPN și a componentelor acestuia pe anul 2021 urmează a fi prezentat Parlamentului.

loading...

Comments are closed.