În Republica Moldova ar putea fi interzisă vesela din plastic! Se propun amenzi de până la 12.000 de lei

În Republica Moldova ar putea fi interzisă utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor și a bețișoarelor de unică folosință din plastic, cu excepția celor biodegradabile. Măsura urmează să fie aplicată din data de 1 ianuarie 2021. Proiectul de completare a Legii cu privire la comerțul interior a fost înregistrat, recent, în Parlament.

Potrivit proiectului, utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor şi beţişoarelor de unică folosinţă din plastic, cu excepţia celor biodegradabile, va fi interzisă începând cu 1 ianuarie 2021, transmite bizlaw.

Încălcările vor fi constatate și examinate de către poliție și de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei.

Autorii proiectului spun că drept alternativă pentru vesela de unică folosință din plastic poate servi cea produsă din hârtie, făină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturile din mere sau cele formate din aditivi biodegradabili.

Total
0
Shares
Total
0
Share