În ultimele 24 de ore, 169 mijloace de transport și 7 ambulanțe au fost deblocate de angajați IGSU

În ultimele 24 de ore angajații IGSU au deblocat și tractat 169 mijloace de transport, dar și 7 ambulanțe rămase împotmolite în urma condițiilor meteo nefavorabile.

La lucrările de deblocare au intervenit 135 de salvatori și pompieri cu 36 unități de tehnică.

Misiunile de tractare și deblocare au avut loc pe drumurile din raioanele Taraclia, Anenii Noi, Orhei, Dubăsari, Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Cimișlia, Rezina și UTA Găgăuzia. Totodată în raioanele Criuleni și Dubăsari, două femei însărcinate au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a ajunge în instituțiile medicale.

Conform informației oferite de distribuitorii de energie electrică în dimineața zilei de 28 noiembrie mai rămân parțial deconectate de la curentul electric 19 localități din 5 raioane. De către reprezentanții rețelelor electrice se întreprind măsuri de reconectare.

Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de curățire a zăpezii de pe partea carosabilă și împrăștierea materialului antiderapant, au fost implicate 261 unități de tehnică și 499 angajați, fiind împrăștiate 1935 tone de materiale antiderapant.

La moment pe traseele din țară se circulă în condiții de iarnă.

IGSU continuă să monitorizeze situația în țara în urma ninsorilor abundente.

În acest context salvatorii repetat îndemnă cetățenii să evite deplasare pe drumuri încă necurățate.

Autovehiculele trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare.

În caz de deplasare urgentă, conducătorii auto trebuie să fie prudenți și să păstreze în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri, dar și să țină bateria telefonului încărcată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share